Pe Sărărie, acasă la Mihai Ursachi

6 noiembrie 2007
Urcând în Ia?i pitoreasca strad? S?r?rie, privirile dau de un ?ir de case b?trâne?ti, tupilate în gr?dini?e ?i flor?rii, deasupra c?rora se mai avânt? spre cer câ?iva tei ?i nuci centenari, r?ma?i ca ni?te siha?tri în peisajul cuprins de febrile moderniz?ri ?i nemiloase prefaceri. Mai fiecare dintre vechile zidiri, multe locuite de doamne cernite, p?streaz? în albul pere?ilor câte o cadr?, un tablou sau o imagine cu un tr?itor de vaz? al târgului de odinioar?, despre care tot mai pu?in se ?tie. Într-o cas?, azi îndoliat?, a tr?it poetul Mihai Ursachi.
A?a bun?oar?, sus, pe platou, dincolo de uli?a Bojdeucii lui Ion Creang? ?i dup? o fost? ?coal? de-a lui Spiru Haret, pref?cut? în centru de plasament, la spatele unui gard verde din plas?, n?p?dit de curpeni?, printre ni?te arbu?ti ?i vi?e cu frunzele stropite de rugina toamnei, se vede o cas? dreapt?, cu etaj, nu prea înalt?, afundat? parc? într-o mare de t?cere. Poart? num?rul 140 ?i pu?ini trec?tori ?tiu c? p?streaz? amintirea poetului Mihai Ursachi, „magistrul poeziei“. În casa b?trân? tr?ie?te, înnegurat?, octogenara înv???toare Virginia Ursachi, nefericita mam? ce ?i-a v?zut feciorul pe catafalc, în prim?vara anului 2004, la 9 martie, când abia împlinise 63 de ani.
C?utându-i pa?ii ?i având prilejul s?-l g?sesc într-o zi „acas?“ pe protoiereul Gheorghe Ursachi, fratele mai mic al defunctului, venit de la Geneva, unde sluje?te un amvon pentru credincio?ii ortodoc?i de pe meleagurile ??rii cantoanelor, l-am rugat s? r?sfoim împreun? câteva pagini din cartea tr?irilor locatarului care „s-a dus“ atât de gr?bit.
?i am început, citind gânduri din volumul „Zidirea ?i alte povestiri“, publicat în anul 1978:
„Eu îmi cl?desc o cas?./ Mai întâi am v?zut-o/ în minte,/ înalt?, frumoas?, ?i nep?tat?./ M? voi robi ca Benvenuto,/ sfâr?ind-o mai curând sau niciodat?,/ dar toate ale ei s? fie sfinte./ ?i am c?rat în spinare pietroaie/ pe care le-am smuls din ne?tire, greoaie,/ ?i le-am f?cut temelie/ s? ?ie/ pentru nepo?i, str?nepo?i, în vecie./ Pe urm?-am turnat smoal? topit? ?i-am început a zidi c?r?mid?;/ ?i-atât de-ndelung le descânt, le mângâi,/ de râd trec?torii zicând c?-s tehui./ Eu car îns?-ntruna,/ ?ez ?i cioplesc/ în blânda uitare,/ m? rog doar la Doamna s? aib? r?bdare/ ca s? sfâr?esc./ Pe milostiv cititorul îl rog ca s? ?tie/ c? tot F?ptuitul e alegorie“.
Oprindu-ne, l-am întrebat dac? versurile au vreo leg?tur? cu faptul real. Suflând cenu?a uit?rii a?ternut? peste întâmpl?rile anilor â60, p?rintele Ursachi a început s? lege firul amintirilor, spunând c? poezia, este, într-adev?r, o alegorie, dar ca multe dintre scrierile poetului, inspirat? din zbuciumul vie?ii.

Prima sa locuin?? ie?ean? a fost în strada Dochia

„Ne aflam prin anii 1965. Mama ?i tata luaser? hot?rârea, deloc u?oar?, s? se mute din Boto?ani la Ia?i. F?ceau acest pas, c?ci noi, cei doi b?ie?i – Mihai ?i cu mine, eram studen?i ?i pentru a li se u?ura via?a cu pu?inul de bani ce-i aveau, p?rin?ii sim?eau nevoia s? fie lâng? noi. Mihai se înscrisese la Medicin?, iar eu eram deja student la Chimie. Mama, Virginia, era înv???toare, iar tata, Mihai, lucr?tor de linii la CFR – dup? trecerea în rezerv? din cadrele armatei. A?a s-a f?cut c? eu, de?i eram mai mic cu vreo trei ani decât fratele meu, fiind student ?i considerat vechi ie?ean, am primit misiunea s? g?sesc o cas? ieftin?, acceptabil? pentru punga sub?ire a familiei.“
Mihai mai fusese student la Filozofie, dar în anul IV, încercând s? treac? Dun?rea cu visul Americii în gând, a fost prins, judecat, ?i închis între 1961-1964.
„Din motivul pu?in?t??ii banilor, locuiam pe valea ?ic?ului, în b?trânul cartier cu alur? de sat moldovenesc ?i uli?e m?rginite de case m?runte, pitite sub acoperi?uri ?indriluite ?i înconjurate de gr?dini cu pomi umbro?i sau huciuri de p?pu?oaie. Fusesem atras de peisajul Bojdeucii lui Creang?, pe care am vizitat-o din primele zile ale sosirii mele la Ia?i, ca student, în toamna anului 1962. Pl?cându-mi locurile, dup? o g?zduire prin P?curari, am poposit pe strada B?rnu?iu, la num?rul 27 de ast?zi, un pic mai la nord de Bojdeuc?. Via?a de student era trepidant?, dar asta nu m? împiedica s? ies seara la o plimbare prin cartier ?i s? privesc spre dealul ?orogarilor, Aroneanului ?i al Morilor sau s?-mi amintesc versurile poetului Mihai Eminescu: «Sara pe deal buciumul sun? cu jale,/ Turmele-l urc, stele le scap?r?-n cale…»“.
De aici, s-a mutat ?i mai la vale, la un muzicant. Mergând spre gazd?, trecea adesea prin str?zile Sc?ricica, Râpei ?i Dochia, cu peisaje pitore?ti, priveli?te de sat ?i oameni tr?ind ca la ?ar?.
C?utând gazde pe fundacul Dochia, a intrat o dat? într-o curte ca de pe alt? lume. „Era plin? de lilieci s?lb?tici?i, iar gr?dina, de la poart? pân? la cerdacul casei, p?rea de domeniul fantasticului. Aveam impresia c? intrasem undeva… prin codrii Cosminului. Domina o s?lb?ticie nep?truns?. Natura se prezenta în toat? plenitudinea ei. Iarba ?i buruienele de sub pruni, gutui ?i Dumnezeu mai ?tie ce copaci, nu fuseser? t?iate de ani de zile…“
A ochit-o ?i, de?i era o cas? b?trâneasc?, mic?-mic?, acoperit? cu ?indril? ?i înzestrat? doar cu câte o odaie la stânga ?i la dreapta pridvorului, luminate de ferestruici zidite ce nu se deschideau, i-a pl?cut ?i a re?inut-o.
„Atunci când s-a pus problema s? lu?m o cas? la Ia?i, am mers direct la ea ?i i-am propus proprietarei, b?trâna Haciu Maria, c? am dori s?-i cump?r?m «comoara». Dânsa a acceptat cu dreptul de a r?mâne în ea pân? la sfâr?itul vie?ii. Luând-o, în prim?vara anului 1966, am decis s-o prefacem ?i s? construim o cas? corespunz?toare pentru întreaga familie. Lucr?rile n-au fost tocmai u?oare, prin 1966 fiind greu cu materialele. Împreun? cu p?rin?ii ?i fratele meu – fost student la Filozofie ?i reînscris la Medicin? – cu toate c? eram foarte ocupa?i, am început zidirea primelor dou? od?i în fa?a casei b?trâne?ti. Mama c?uta materiale pe la demol?ri, iar noi, b?rba?ii, lucram“.
Dup? terminarea primelor dou? od?i au înlocuit ?i vechea c?su??, construind înc? dou? înc?peri, deasupra uneia dintre ele ridicând ?i un foi?or cu teras? pentru a se bucura de peisajul încânt?tor al dealurilor vecine.
„A?a cum scrie Mihai, în poezia «Zidirea», munca a fost stra?nic?. Noi am s?pat ?i am c?rat ?i a?ezat piatra funda?iilor, am turnat ?i am zidit când veneam de la cursuri. Cu aceea?i sârguin?? lucrau ?i tata ?i mama, ?tiind c? aveam ?i de înv??at, cursurile ?i seminarile fiind obligatorii“.

În „cuibul poeziei“ din strada Dochia a scris 8 volume

La urm?, cele patru camere s-au împ?r?it dup? preferin?e, b?ie?ii primind pe cele dou? c?tre soare-r?sare – „a poetului fiind aceea dinspre nord cu foi?orul. Peisajul fiind fermec?tor, camerele au început s? fie vizitate de colegi, de prieteni, casa noastr? devenind cuibul tinere?ii cartierului, cuibul poeziei. Avea dou? intr?ri: una public?, prin fundacul Dochia, nr. 9 ?i alta mic? ?i misterioas?, prin ulicioara cu numele cronicarului Miron Costin, la nr. 11.“
Terminând facultatea de Chimie în anul 1968, fratele Gheorghe Ursachi a fost repartizat la Regionala CFR Bucure?ti, p?r?sind astfel Ia?ii. Acas? a r?mas st?pân, pe ambele od?i ?i întreg peisajul, Mihai cu prietenii s?i. „Fratele meu întrerupând Medicina ?i sim?ind chemare pentru facultatea de Litere – sec?ia German?, num?rul amicilor cu aplec?ri literare crescuse. În cas? se adunau colegi ?i prieteni de la Filosofie, de la Medicin? ?i de la Litere, adesea foarte mul?i. Preocup?rile sale literare izbucniser? înainte ca eu s? termin facultatea ?i s? plec la Bucure?ti, într-o zi rugându-m? s?-i bat la ma?ina mea de scris ni?te texte care aveau s? apar? în «Cronica». Un mare num?r de poezii i-am dactilografiat în cursul anului 1968, unele fiind apoi cuprinse în primul volum: «Inel cu Enigm?».
Murind tata (în 1976), Mihai a r?mas mo?tenitor cu mama, eu renun?ând în favoarea lui. Întreaga cl?dire, cu od?ile ?i terasa, apar?inea poeziei ?i fanilor ei, ce se adunau în fundacul Dochia ca la cenaclu.
Mihai îi primea cu bra?ele deschise pe to?i. Indiferent dac? veneau din Ia?i, de la Bucure?ti, de la Boto?ani sau din alte p?r?i, iar mama se îngrijea s? aib? la îndemân? cele trebuincioase ospe?iei, atunci când, lua?i de discu?ii, uitau de vremea mesei… Adesea, unii r?mâneau ?i peste noapte, instala?i pe teras?, de unde cercetau asiduu cerul, ca ni?te astronomi, urm?rind apari?ia Luceaf?rului, c?ruia îi închinau ode ?i versurile eminesciene.“
Între timp publicase versuri în „Cronica“ „Convorbiri Literare“ ?i volumele „Inelul cu Enigm?“ (1970), „Missa Solemnis“ (1971), „Poezii“ (1972), „Poemul de purpur? ?i alte poeme“ (1974), „Diotim?“ (1975), „Marea înf??i?are“ (1977), „Zidirea ?i alte povestiri“ (1978), „Arca“ (1979).
„A locuit în casa din strada Dochia pân? în anul 1981, când a primit o burs? în America. Cu o lun? mai înainte plecasem ?i eu, din Bucure?ti, ca pelerin, la locurile sfinte din Israel.“ Pe lâng? Chimie, p?rintele Ursachi terminase ?i facultatea de Teologie.

Cu burs? în Statele Unite

Pe Mihai l-a ajutat la formele de plecare pre?edintele Uniunii Scriitorilor, George Macovescu, care i-a spus la plecare: „Tinere Ursachi, eu pe vremea fascismului am putut s? stau peste un an în America, dumneata, acum, în vremea comunismului, du-te ?i stai ceva mai mult. Poftim pa?aportul.“ (C. Coroiu, „Surprins c? a supravie?uit în America“, interviu, „Dacia literar?“ nr. 3, 2004)
R?mânând acolo, a ob?inut un post de asistent la catedra de german? din Universitatea statului Texas (terminase facultatea ie?ean? ca ?ef de promo?ie pe ?ar?), a f?cut doctoratul în germanistic? ?i filozofie, mutându-se apoi, lector, la Universitatea din California.
„R?mas? v?duv?, f?r? cei doi b?ie?i, Mimi ?i Ghighi, pleca?i pe meleaguri îndep?rtate cu slabe speran?e de întoarcere, mama s-a retras într-un apartament din T?t?ra?i, desp?r?indu-se de strada Dochia.

Amintirile poetului se p?streaz? în S?r?rie nr. 140

Înstr?inat de limba român?, care în sudul SUA se auzea rar, ?i ars de dorul meleagurilor natale, în aprilie 1990 poetul a p?r?sit postul bine remunerat ?i s-a întors acas?, spunând: „Sunt surprins c? am supravie?uit. Opinia mea este c? locul românilor este în România. America este pentru americani, România este pentru români.“ A fost numit director al Teatrului Na?ional ?i apoi a trecut în înv???mânt.
„Mama ?i fratele râvnind o cas? cu gr?din? tot în vechea zon?, destinul ne-a pus-o la îndemân?. Evenimentul s-a petrecut cu câ?iva ani în urm?, spre marea lor bucurie. Apar?inuse doctori?ei Monica Covic, fiica inginerilor Ioana ?i Grigore Covic, stabili?i la Massy – Paris , de la care am preluat-o. Astfel, familia s-a instalat aici, pe malul ?ic?ului, unde s-au adus de la bloc ?i s-au a?ezat cu pio?enie lucrurile lui Mihai: biblioteca, c?r?ile, vioara, o mas? de lucru, albumele, samovarul ?i unele obiecte personale , urmând a se p?stra ca dragi amintiri,“ iar altele au fost predate Casei de cultur? din Copou.
A?ezate în camera de jos, la dreapta intr?rii parterului, ?i mereu completate cu m?rturii, evoc?ri, publica?ii ?i noi edi?ii ale scrierilor poetului, lucrurile lui Mimi alc?tuiesc un mic altar prin care se perind? gândurile mamei, mângâindu-le ?i retr?ind duioase scene de via??, de mult petrecute.
Cu ochii min?ii, c?ci ceilal?i s-au înce?o?at de atâta plâns, doamna Ursachi, n?scut? Virginia Lozneanu, revede satul copil?riei, Ipote?tii, în care a ap?rut pe lume în 1922, ?i de unde a plecat la ?coala Normal? din Boto?ani. A fost apoi înv???toare în satul so?ului, la Hândre?ti, lâng? Micl?u?eni (nu departe de Strunga), unde s-a n?scut Mihai, în 17 februarie 1941.
Acolo, mama, ca d?sc?li??, i-a pus creionul în mân?. Purtând în suflet aplecarea ei eminescian? ?i spiritul de demnitate al so?ului militar (crescut în preajma castelanilor de la Micl?u?eni), Mihai a copil?rit la bunicii din Ipote?ti, a înv??at în Boto?ani, ?i apoi s-au mutat cu to?ii în Ia?i, plini de speran?e.
Str?du?ele S?r?riei ?i ?ic?ului r?m?seser? neuitate în sufletul poetului, parcurgându-le cu nostalgie atunci când scria, cuprins de febra crea?iei.
Fiindc?, uneori, îi lipsea, în ultimii ani, venea s-o vad? în t?cere, f?r? a fi remarcat, b?rbatul singuratec „blond septentrionic, cu o elegan?? vetust? în haine, mergând cl?tinat, u?or aplecat din umeri“ (cum îl descria Lauren?iu Ulici, în 1981), cobora în str?du?a Miron Costin, deschizând în gând porti?a ferecat? a aducerilor aminte (de la num?rul 11). Privind îndelung foi?orul visurilor tinere?ii, trecea mai departe. Îi era suficient c? se v?zuser? ?i-?i d?duser? bine?ele dup? care tânjise, acolo, departe, nou? ani, peste ocean .

? În casa din S?r?rie a lucrat ?i sculptorul Richard Hette

Modesta cas? din strada S?r?rie, nr. 140 are ?i alte amintiri, aproape deloc ?tiute de cei tineri. Pân? prin 1952, aici a fost atelierul de lucru al sculptorului Richard P. Hette (1890-1981), construit prin 1930 în curtea larg? a casei b?trâne?ti de al?turi (acum nr. 142). Pe atunci era ca un hangar, o cl?dire cu o odaie larg? ?i înalt? pân? la jum?tatea etajului de ast?zi, anume proiectat? pentru a ad?posti statui ?i sculpturi de mare volum. Avea ferestre înalte ?i luminoase, acele din spate, spre r?s?rit, fiind la vreo trei metri deasupra p?mântului cu în?l?imea de vreun metru ?i lungime cât întreg peretele.
Vizitând re?edin?a sculptorului, la 16 mai 1939, un gazetar de la „Opinia“ prezenta atelierul plin de busturi, unele terminate, altele aflate în plin lucru. Erau acolo figurile lui Ion Creang?, Mihai Eminescu, Al. Xenopol, D. Grecianu, Al. B?d?r?u, Gh. M?rzescu, Nicu Gane.
Pe lâng? ele tronau felurite statuete ?i mig?lite peisaje din marmur? („Santinela“, „Suple?ea“, „Viforul“, „Balcic“), cât ?i o statuie de mari dimensiuni: „Lucr?tor în repaus“ , lucrare perfect?, realizat? de sculptorul „vis?tor“ ce lucra neostenit, fascinat de arta model?rii lutului, cu degetele sale neostenite, ?i patin?rii cu bronz.
Atelierul de mari dimensiuni, considerat „unicat în Moldova“, avea ca locuin?? o odaie modest?, spre strad?, ?i o gr?din? cu rondouri ?i alei înflorite de „mare frumuse?e“. Era vizitat de scriitori ?i arti?ti, aduna?i ca la cenaclu, printre ei fiind ?i profesorul Orest Tafrali, care scria, plin de admira?ie: „Atelierul este o adev?rat? galerie de miniaturi expresive“ (Ionel Maftei, „Personalit??i ie?ene“).
În casa de al?turi (nr. 142) au tr?it p?rin?ii (Paul ?i Maria) tân?rului sculptor, prin 1970 r?mânând doar surorile Ivonette ?i Genevieve (venit? din Fran?a), fra?ii Ionel ?i Eugen plecând la rosturile lor (cum î?i amintesc doctori?a Olimpia Chirculescu, locatar?, prin anii 1950, în casa Hette, ?i fosta vecin? Ioana Covic, din Paris).
N?scut la Piatra Neam? în 1890, Richard, de?i avea dificult??i de auz, a urmat ?coala de Arte Frumoase din Ia?i (unde tat?l s?u, Paul Hette, a fost profesor de vioar?), apoi ?coala Na?ional? Superioar? de Arte Frumoase din Paris ?i alta la Floren?a, preg?tindu-se în arta mulajului ?i a turn?rii bronzului (1920), revenind apoi la Academia din Paris (1925-1927). Întors acas? s-a afirmat activ în lumea artei ?i la catedra de Sculptur? ?i Mulaj de la Academia de Arte Frumoase participând la nenum?rate expozi?ii.
Furat de „pl?cerea modelajului tactil ?i a patin?rii bronzului,“ a lucrat cu ardoare, creând vreo trei sute de lucr?ri. L-a ajutat ?i so?ia Elisabeta (Elly) Hette – tot sculptori??, n?scut? la Chi?in?u în 1905 „talentat? specialist? în modelarea cailor“, activ? ?i cu mare rol în via?a artistului (dr. Olimpia Chirculescu).
Mutându-se la Bucure?ti, în 1952, în strada Popa Petre nr. 34, ?i atelierul r?mânând nefolosit, prin octombrie 1971 so?ia l-a desp?r?it de locuin?a p?rinteasc? ?i l-a vândut. Era proprietatea lui Richard din anul 1942, cump?rat de la restul familiei. Mai înainte a fost ocupat de pictorul Vedenivschi Pantelimon (autorul tabloului lui Cuza Vod?). Noul proprietar, inginerul Covic Grigore, l-a supraetajat, pref?cându-l în cas? de locuit cu mai multe od?i ?i p?strând ca o relicv? groapa betonat? pentru lut, deasupra c?reia sculptorul a petrecut ani de via?? pref?când argila în plastilin? ?i dându-i chipul unor vrednici tr?itori, trecu?i în lumea umbrelor.
De?i sculptorul a plecat în lumea umbrelor la 17 iulie 1981, prezen?a i-a r?mas statornic? prin cele vreo 300 de lucr?ri sculpturale, busturi, basoreliefuri, statuete, statui, realizate între anii 1912-1977 ?i împr??tiate prin muzeele din ?ar? ?i din Europa.

Gr?dinile Ia?ilor p?streaz? vreo zece dintre lucr?rile sale

Vreo 10 dintre busturile sale de mare fine?e ?i fidelitate, înfruntând n?pr?znicia vremurilor, împodobesc ?i azi gr?dinile ora?ului sau vegheaz? mormintele unor personalit??i istorice ie?ene: Nicolae Gane este în Gr?dina Copou, Costache Negri – în gr?dina ?colii cu acela?i nume din strada Eternitate, Constantin Messner – în Parcul Casei Pogor, Dimitrie Greceanu – în gr?dina Muzeului N. Gane, George Enescu – în incinta ?colii de Arte, Ion Creang?, Mihail Kog?lniceanu, Nicolae Beldiceanu, O. Brisse ?i Emanoil Manoliu la Cimitirul Etenitate. Alte lucr?ri împodobesc fa?ada Bibliotecii „Mihai Eminescu“: Miron Costin, Mihai Eminescu, Ion Creang? (Olga Rusu, Const . Rusu, Violeta ?i Codrin L?c?tu?u, „Ia?i, chipuri în bronz ?i în marmur?“).
Fiindc? ?i cl?direa din S?r?rie 142 apar?ine averii spirituale a b?trânului Ia?i – adesea pu?in cunoscut?, s-ar cuveni ca ?i pe un perete al ei s? se a?eze o plac? de marmur?, inscrip?ionat? cu numele lui Mihai Ursachi ?i Richard Hette.

Mitican Ioan


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X