Zbuciumatul Hoiseşti al boierului Basile Cantacuzino

8 noiembrie 2007
? Înainte de Podu Iloaiei, p?r?sind ?oseaua principal?, pe un drumeag la stânga, dar care nu se ?tie unde duce, c?ci nu s-a obosit nimeni s?-i pun? o plac? cu indica?ia „spre Hoise?ti“, se afla mo?ia boierului pa?optist Basile Cantacuzino, fiul marelui logof?t Neculai Canta (Cantacuzino) ? În coasta bisericii din sat, am g?sit trei vechi ?i scumpe monumente funerare , dintre care dou? din marmur? neagr? ?i unul din marmur? alb? ? Privindu-le, mi-am dat seama c? aduc, de peste veac, o întreag? istorie, pierdut? în negura vremurilor, ?i p?streaz? amintirea familiei lui Vasile (Basile) Cantacuzino, participant b?t?ios la mi?carea din martie 1848 a tinerilor intelectuali moldoveni, doritori s? aduc? ?i în ?ara Moldovei progresul european ?
Pe lâng? palatul Cantacuzino , din valea Copoului, prezentat în paginile ziarului, mar?i 12 iunie 2007, mai existând ?i altul, ceva mai sus, cu coloane ?i capiteluri, ne-am propus s?-l vizit?m ?i pe acesta. Ast?zi poart? numele Casa Universitarilor ?i are o poveste lung? ?i fantastic? cu leg?turi peste grani?e, ce au ajuns tocmai la Paris.
St?pânul a fost marele logof?t Neculai Canta (Cantacuzino), dreg?tor de seam? al cârmuirii Moldovei – pe vremea domnitorului Mihalache Sturza – despre care gurile rele spuneau c? era zgârcit ?i apuc?tor. Al?ii, îns?, ziceau c? era strâns la pung?, c?ci nevasta, din familia logof?tului Dimitrie Sturza, de la Micl?u?eni, femeie rodnic? ?i evlavioas?, îi n?scuse vreo 18 copii, dintre care au tr?it 7 fete ?i 6 b?ie?i, ?i p?rintele lor trebuia s? le fac? rosturi.
Având mo?ii la Horodniceni – Suceava ?i Hoise?ti – Ia?i ?i b?nuind c? ceva urme or fi ?i pe acolo, am sunat la telefon pe p?rintele Cristian Rotaru, parohul bisericii din Hoise?ti, punându-l în tem?. Bucuros, mi-a spus c? în curtea bisericii sunt ni?te monumente ale familiei cantacuzino ?i m-a invitat s? le v?d. Ba chiar s-a oferit s? m? ?i transporte acolo.

Un drumeag nesemnalizat, c?ci nu s-a obosit nimeni s?-i pun? o plac? cu indica?ia „spre Hoise?ti“

A?a c?, într-o diminea??, s?pt?mâna trecut?, urcat în ma?ina p?rintelui venit în Ia?i, parcurgeam valea P?curarilor, înmiresmat? de adierea vântului ce hoin?rise toat? noaptea printre teii Copoului, tocmai înflori?i. Privind în jur noile zidiri ce se înal?? mereu potopind vegeta?ia, de?i în ?ara noastr? spa?iile verzi sunt de 7-8 ori mai pu?ine ca în alte ??ri, m? gândeam c? n-ar strica s? se aplice ini?iativa unor edili americani, care oblig? învestitorii s? planteze ?i un num?r de arbori, propor?ional cu întinderea construc?iilor proiectate. Am trecut, rapid, prin Le?cani, amintindu-mi b?ile cu n?mol subteran ce existau odinioar? prin zona g?rii.
Înainte de Podu Iloaiei, p?r?sind ?oseaua principal?, am luat-o la stânga, pe un drumeag de ?ar? pietruit, dar care nu se ?tie unde duce, c?ci nu s-a obosit nimeni, nici dintre localnici, nici dintre drumari, s?-i pun? o plac? cu indica?ia „spre Hoise?ti“.
P?cat, c?ci nu e un sat oarecare, fiind pomenit înc? de pe la 1450, pe la 1615 apar?inând sp?tarului Iordache Ramadan, aici tr?ind oameni de seam? în istoria Moldovei.
Întâlnind noul pod peste Bahlui, despre care p?rintele spune c? a fost binecuvântat în anul 2004, am coborât s?-l vizit?m. Pe sub bol?ile sale trece noul f?ga? al Bahluiului, ce-a fost îndreptat t?indu-se ocoli?ul. Al?turi, a r?mas nefolosit bra?ul vechi, m?rginit de s?lcii, ca o mic? lunc? ce s-ar putea valorifica, gândeam, transformându-se într-un iaz de pescuit, cum era acel boieresc, din uitatele vremuri. Clima tot mai secetoas? ce se instaleaz? la noi, cu mari ar?i?e, are nevoie, tot mai mare, de asemenea oaze de verdea?? ?i via??.
Pe vremuri, la asemenea usc?ciuni, ob?tea satelor de pe malul Bahluiului aduna to?i locuitorii cu cofe, cofeie ?i ciubere, la clac?, pentru udarea ima?ului, împ?r?it în postate, rânduite cu chiverniseal?, pentru hrana animalelor.
De-a lungul râului se înfiin?au atunci, mici gr?dini?e de legume u?or de udat. Ba, într-un an, „aviatorul“ – cum îi spuneau hoise?tenii ginerelui bucure?tean al proprietarului – a adus ni?te pompe manuale, cu care s?tenii se întreceau s? scoat? apa pentru micile lor straturi, tocmite de urgen??, pe lâng? acele ale gr?din?riilor cu marile ro?i de ap?, mânate de cai.
Pe atunci, de la Podul Iloaiei pân? la gara Ia?ilor, vara, ?esul Bahluiului era plin de straturi cu chiperi, patlagele, curechi ?i harbuz?rii, la care târgove?ii veneau în plimbare, s? m?nânce câte o harbuzoaic? t?rcat? ?i mare cât un godac. Iazurile cu ap?, pe?te ?i s?lcii pletoase, atr?g?toare de ploi, erau la mare rang, numeroase ?i prielnice tr?itorilor. Unul dintre ele, chiar cu moar?, se însorea cam pe locul fabricii ie?ene de ?ig?ri ?i se numea Iazul Beldiman.

Biserica are trei monumente funerare, „o comoar? istoric?“

Satul vechi, risipit între dealuri, unele gola?e, ce ar trebui n?p?dite de livezi ?i vii nesfâr?ite, este în radical? prefacere. Ici-colo se înal?? case ochioase, cu alei înflorite ?i fa?ade colorate, inspirate din locurile pe unde au c?lcat sau au lucrat st?pânii lor, strângând ban lâng? ban, dorind s? aduc? Europa acas?. F?r? s? uite tradi?iile.
Dureros este c? sus, la cap?tul drumului, prive?te dintr-o parte, ca un biet orb, „cu g?vanul ochilor golit“, fostul C?min Cultural c?ruia, dup? 1990, i s-au luat vederile: u?ile, ferestrele ?i tot ce avea, uitându-se c? fusese casa vestitei trupe de dansuri folclorice Hoise?ti – mândria satului, a comunei ?i a jude?ului.
Musafir al p?rintelui, am intrat pe porti?? în curtea bisericii ?i, dup? câ?iva pa?i, am r?mas uimit.
În coasta loca?ului se în?l?? trei vechi ?i scumpe monumente funerare, dintre care dou? din marmur? neagr? ?i unul din marmur? alb?.
Pe unul scrie Vasile N. Cantacuzino: 13 iulie 1816 – 21 septembrie 1906, iar pe cel de al?turi: Pulcheria V Cantacuzino, n. Rosetti B?l?nescu 1822 – 23 dechembrie 1913.
Pe al treilea se cite?te clar: Helene Ghika Cantacuzino. La picioarele lor, o modest? plac? de marmur?, spart?, poart? numele Mathei B. Cantacuzino (1855 – 1925).
Privindu-le, mi-am dat seama c? aduc, de peste veac, o întreag? istorie, pierdut? în negura vremurilor, ?i p?streaz? amintirea familiei lui Vasile (Basile) Cantacuzino, feciorul logof?tului Neculai Cantacuzino, din dealul Copoului, participant b?t?ios la mi?carea din martie 1848 a tinerilor intelectuali moldoveni, doritori s? aduc? ?i în ?ara Moldovei progresul european.

Evadarea de la Gala?i

Aduna?i mai întâi la hotelul Petersburg, din coasta Palatului Domnesc (aflat pe atunci în cl?direa de azi a Facult??ii de Teologie, din strada Lozonschi), curajo?i, au cerut domnitorului Mihalache Sturza libertatea cugetului, dreptate ?i prefaceri sociale. Pe Copou, în casa lui Costache Sturza (acum Spitalul Militar), au redactat ?i multiplicat cele vreo 35 de revendic?ri (ponturi) ?i s-au retras apoi în casa lui Al. Mavrocordat (lâng? Universitate, unde este placa comemorativ?), a?teptând, pa?nici, rezultatul convorbirii delega?iei, trimis? la domnitor (29 martie 1848).
Acolo au n?v?lit îns? arn?u?ii, sujitorii de încredere ai domniei, cu osta?i înarma?i, ?i i-au ridicat pe to?i cei g?si?i în cas?. Închi?i la Creminal ?i c?z?rmi, b?tu?i ?i bruftui?i, o parte dintre ei, între care ?i Basile, socoti?i periculo?i, „tulbur?tori ai ordinei publice“, au fost du?i închinga?i, cu c?ru?ele, la Închisoarea din Gala?i, pentru a fi expulza?i în Turcia, prin M?cin.
Nu se împlinea întocmai porunca domneasc? de expulzare , c?ci la Gala?i ajunse ?i so?ia lui Basile, Pulcheria, care, împreun? cu Elena Cuza, ambele femei vrednice, venite probabil în goan?, cu tr?surile ?i sufletul la gur? pe drumurile glodoase ale lunii martie, a pus la cale salvarea întemni?a?ilor. Ajutate de patrio?i localnici, au intrat în leg?tur? cu barcagii ce urmau a transporta „buntu?nicii“ (revolu?ionarii), peste Dun?re. Au aprovizionat vasul cu mâncare ?i b?utur? destul?, s? se îmbete paznicii, iar osândi?ii au ajuns la Br?ila, în loc de M?cin, refugiindu-se la consulatul Marii Britanii.
Basile, deghizat în hamal, împov?rat de pachete ?i geamandane, duse la un vapor austriac gata de plecare bagajele unei doamne ?i r?mase pe punte, c?ci doamna era draga lui so?ie, Pulcheria. Ajungea, astfel, la Viena, în libertate. De acolo, cei doi au plecat la Cern?u?i, continuând b?t?lia drept??ii ?i venind adesea la grani?? s? discute cu preotul Dimitrie, din satul Horodniceni.
De?i, mai târziu, domnitorul a învoit pe unii „vinova?i“ s? se întoarc? acas?, lui i s-a interzis intrarea în ?ar?. Fratele s?u, Ioan, sau aga Iancu Cantacuzino, participant ?i el la mi?care, fusese surghiunit la conacul din Horodniceni, unde, la 4 iunie 1848, îl g?sea trimisul Ispr?vniciei.

Basile ?i Pulcheria, ap?sa?i de un p?cat mare

Exilatii s-au întors apoi acas?, sprijinind pe noul domnitor Grigore Ghica (1949 – 1856), împlinind unele dintre cerin?ele revolu?iei de la 1848 ?i mai ales preg?tind Unirea s?vâr?it? in 5 si 24 ianuarie 1859.
Basile ?i cu Pulcheria întemeiau o familie rodnic? ?i f?ceau voiajuri la Paris, Viena ?i Dresda, lipsi?i de griji. Implicat în via?a politic?, Basile a avut diferite mari dreg?torii, în ultima fiind prefect la Roman.
Spre b?trâne?e, întors la numele str?mo?esc Vasile, a stat mai mult la Hoise?ti unde se ocupa de agricultur? ?i faceri de bine, ajutând ??ranii s? ias? din impasuri ca acelea provocate de urgia secetelor, când înv???tura ?i curtea lui erau de mare ajutor, organizând iriga?ii cu ap? din iazul mo?iei ?i din Bahlui. Ca to?i din familie, f?cuse studii la Lausanne.
Vrednic gospodar, cultiva p?mânturile a c?ror r?suflare o sim?ea „apropiindu-?i urechea de ?arin? pentru a afla vremea sem?n?turilor“.
Îl seconda so?ia, Pulcheria, în hain? neagr? de aba, monahal?, care, de?i fizice?te se g?sea lâng? el, suflete?te se îndep?rta mereu. Tot mai des îi încerca o mare remu?care, de mic? importan?? în anii cei tineri, dar grea ca piatra de moar?, la b?trâne?e. Aveau pe suflet un mare p?cat, s?vâr?it în anii cei tineri.
La Ia?i ca ?i la Hoise?ti, b?trâna logofeteas?, cu ve?minte negre ?i privirile ridicate mereu spre icoanele ce împodobeau pere?ii od?ilor ca într-o biseric?, purtase în suflet tragedia unui imprudent omor fr??esc, pe care dânsa n-a reu?it s?-l împiedice.
Vinova?i erau Vasile ?i so?ia sa, Pulcheria, n?scut? Rosetti B?l?nescu. Logodit? cu Gheorghe, primul fecior al logof?tului Neculai Cantacuzino, în preajma nun?ii, dânsa a mers la Horodniceni. Acolo, a întâlnit pe fratele acestuia mai mic, pe Basile, figur? expansiv? ?i vulcanic?, prins de idealul Unirii ?i al prefacerilor sociale, pe care le sus?inea înfl?c?rat în serile de taifas pe cerdacul conacului ?i le sim?ea ?i ea în inim?. Având acelea?i înclina?ii suflete?ti, înaintea nun?ii cu Gheorghe, s-a l?sat „r?pit?“ de „Basile revolu?ionarul“, fugind amândoi în mun?i ?i apoi c?s?torindu-se.
Pentru Gheorghe, iubitor de c?r?i ?i fire sentimental?, încrez?toare în lume, purtarea fratelui ?i a logodnicei fuse cople?itoare, iar decep?ia ucig?toare. Durerea din suflet îl topea. C?utându-?i alinarea, urm? calea celor trei surori duse la m?n?stire ?i se retrase aproape de ele, la M?n?stirea Neam?. Acolo, nostalgia, împreun? cu ftizia, i-a n?ruit existen?a, pierzându-se ca un sfânt într-o chilie duhovniceasc?, înconjurat de heruvimi ?i vegheat de chipul mamei, care îl îmbr??i?a, mângâindu-l c? se vor reg?si îndat?, acolo sus, în Împ?r??ia f?r? lacrimi ?i durere.
Trecând vremea ?i apropiindu-se Judecata cea mare, p?catul devenea tot mai tulbur?tor ?i înfrico??tor. Cei doi so?i tr?iau al?turi, dar complet desp?r?i?i suflete?te. Îi muncea p?catul mor?ii pe care n-au f?ptuit-o, dar au pricinuit-o. Venise b?trâne?ea cu duioasele ei amintiri, retr?iri, bucurii ?i mustr?ri, chipul lui Gheorghe monahul, cu fa?a palid? ?i priviri blajine, ap?rând adesea în visurile lor.
„În ultimii ani nu-?i mai vorbeau“. Atotputernicul îi pedepsise cu multe mor?i în familie, pierzând la o na?tere ?i cea mai drag? copil? a lor, pe Helene, c?s?torit? Ghica, ?i al c?rei mormânt, alb, este lâng? al lor.
„Fratele mort de oftic? ?i de nostalgie din cauza lui ?i a logodnicei r?pite, violentele certuri cu marele logof?t, care murise retras la M?n?stirea Neam?, îi ap?reau mereu în minte. Remu?carea e ultima ?i cea mai rea consecin?? a dragostei. Când totul se termin?, ?i afec?iunea, ?i prietenia, ea vine s? acuze. Ea nu avusese acces în cas? cât st?pâna domnea, tân?r?… Dar ea are r?bdare. Când suntem singuri ?i goi, f?r? armura tinere?ii, lipsi?i de flamurile m?ririi, ea ne sare în cale, în numele legii,“ justifica nepotul, arhitectul G. M. Cantacuzino, mâhnirea bunicii ?i dorin?a din urm? a bunicului, care a cerut ca pe placa lui de mormânt s? se scrie doar cuvântul: „IERTARE“ (placa a disp?rut apoi).

Lâng? biseric?, a fost conacul a c?rui amintire o p?streaz? un castan stingher

Conacul lor, cl?dire înalt?, cu cerdac umbrit de castani ?i tei, a disp?rut dup? ultimul r?zboi, de?i sc?pase de ?rapnele (din martie 1944 pân? în august, în sat func?ionând o baterie de artilerie). Pr?dat ?i distrus, pietrele ?i c?r?mizile sale s-au folosit la ridicarea altor cl?diri, despre care povestesc, mustr?tori, b?trânii.
Au r?mas de veghe doar teiul de la intrarea aleii spre conac ?i castanul singuratec, care aminte?te de frumoasa zidire aflat? în umbra sa. Pe coasta pustie, umbrit?, cândva, de o livad? cu alee de nuci – cum spun vârstnicii satului – se mai v?d cioburi de c?r?mizi.
Mai stau în picioare doar cele trei monumente din dreapta bisericii ?i alte dou? în stânga, cu vechi pl?ci ?i înscrisuri str?bune, pe unul fiind trecut numele Neculai Cantacuzino al?turi de biseric?, la o mas? a t?cerii, pe o plac? de metal inoxidabil, sunt încrustate numele ctitorilor: Nicolae Cantacuzino, Vasile Cantacuzino, Matei Cantacuzino, Iancu Cantacuzino, Catinca Cantacuzino, Pulcheria Cantacuzino, Elena Cantacuzino ?i Radu Beller.
Construit? de logof?tul Neculai Canta, pe la 1864, biserica are iconostasul din lemn de tei ?i a fost sorocit, probabil, pentru un loca? mai mare, c?ci e mai înalt decât bolta altarului ?i mai lung decât deschiz?tura, fapt pentru care are dou? laturi.
În fa?a intr?rii se afl? alt monument funerar, reprezentând doi copii mângâia?i de un înger. A fost ridicat în amintirea unei cumplite tragedii petrecute sub ochii logof?tului Neculai Canta (Cantacuzino) ?i ai so?iei sale, afla?i în cerdacul conacului de la Horodniceni, când doi copii ai s?i, Matei ?i Elena, împreun? cu viitoarea nor?, so?ia lui Basile, se plimbau în barc? pe hele?teul din fa?a cl?dirii. R?sturnându-se barca, cei doi s-au înecat, sc?pând doar Pulcheria, a c?rei rochie crinolin? de m?tase a devenit balon de salvare.
În amintirea cumplitei tragedii, au comandat unui sculptor italian monumentul a?ezat în fa?a mormântului din u?a bisericii de la Hoise?ti.
Pentru neuitare, Basile a dat unui b?iat numele de Matei – viitorul profesor ie?ean Matei Cantacuzino, a c?rui plac? se afl? lâng? monumentul p?rintelui. A tr?it ?i el tragedia pierderii feciorului, Vasile, în trenul r?sturnat la 30 decembrie 1916, când au fost uci?i vreo 800 de c?l?tori civili ?i osta?i.
Pe lâng? Biseric?, p?rintele, ajutat de s?teni ?i un destoinic ?i darnic fiu al satului, Luca Vasile, tocmai ridic? o cl?dire social? ?i pl?nuie?te realizarea unui mic muzeu cu vechi c?r?i, sfinte evanghelii ?i obiecte de cult, precum acoper?mântul de potir, cusut cu fir de aur ?i m?tase, din vremea ctitorului. Tot în aceste zile, interiorul bisericii se picteaz? de artistul Vartic Gheorghe.

Ultimul proprietar, ginerele lui Basile, a fost erou al avia?iei europene

Se numea Radu Beller ?i avea pasiunea zborului, care muncea pe multi tineri din România anilor â20 ai veacului trecut, la experimentele sale ajutându-l, probabil, ?i veniturile mo?iei din Hoise?ti. A participat în r?zboiul de ap?rare al Fran?ei din 1917 ?i apoi la felurite concursuri ?i curse interna?ionale.
Una avea s?-i fie îns? fatal?. Plecând de la Paris spre India, cu prin?ul V. Bibescu, deasupra unui de?ert, avionul fu atacat de vulturi uria?i, silindu-l s? aterizeze for?at. R?nindu-se, Radu Beller, colonel de avia?ie ?i fiu adoptiv al Hoise?tilor, deceda la Calcuta, în 17 aprilie 1931.
Numele s?u de erou a intrat în c?r?ile de istorie ale avia?iei ?i a fost dat unei importante str?zi bucure?tene, adesea pomenit? prin ghiduri ?i loca?ii pe internet. Întâmplarea o ?tiu ?i b?trânii satului (precum mo? Macarie Vasile, n?scut în anul 1921).
Mo?ia r?mânea, mai departe, pe seama so?iei.
Întorcându-m? de la Hoise?ti, m? gândeam c? satul trebuie trecut pe lista itinerariilor turistice, cu mare poten?ial de atrac?ie, acolo trâind ?i alt? fiic? a logof?tui Neculai Canta, o duduc? ie?eanc?, personalitate de seam? a Parisului, la chipul c?reia francezii privesc cu pio?enie ?i despre care vom povesti într-un alt num?r al ziarului.
Dar mai întâi s-ar cuveni ca drumarii s? pun? în ?osea o plac? de marcare a satului, iar forurile administrative ?i culturale s? g?seasc? o cale de refacere a C?minului cultural ce „plânge“ lâng? biserica ?i ?coala (înfiin?at? înc? din 1880), ca un cer?etor orb, „cu g?vanul ochilor golit de n?prasnice osânde“ – înf??i?are ce nu aduce laude nim?nui ?i nici pl?cere vizitatorilor, mul?i cu camere foto ?i video, pentru imortalizare. fotografii de Ioan Mitican



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X