Doi ani în refugiu la Iaşi

11 decembrie 2007

 

Împlinindu-se 90 de ani de la nefericitele zile ale Primului r?zboi mondial, despre care ast?zi prea pu?in se ?tie, ne-am propus s? r?sfoim împreun? câteva pagini din r?bojul lor însângerat ?i s? aprindem o candel? a aducerilor aminte la altarele slujite de marii no?tri înainta?i.
Fiindc? la 11/24 noiembrie 1916 armatele inamice au trecut Dun?rea ?i erau aproape de Bucure?ti, Consiliul de Mini?tri a hot?rât transferarea re?edin?ei la Ia?i. A?a cum nota omul politic Constantin Argetoianu, Ia?ul a fost „cople?it de puhoiul unei adev?rate invazii“: „În câteva zile Ia?ii s-au umplut, încât nu-?i mai putea trage omul sufletul“ ?i s-a transformat rapid, din ora? patriarhal, cu vreo 80.000 de locuitori, în capital? vremelnic?, cu vreo 400.000 de locuitori.

Prins? în cle?tele de foc al celor dou? alian?e, Antanta ?i Puterile Centrale, datorit? precarei dot?ri militare ?i lipsei sprijinului aliat promis, cu tot eroismul osta?ilor s?i, la jum?tatea lui noiembrie 1916, România a pierdut Dobrogea, Oltenia, iar capitala a ajuns în prag de înstr?inare. Fiindc? la 11/24 noiembrie 1916 armatele inamice au trecut Dun?rea ?i erau aproape de Bucure?ti, Consiliul de Mini?tri a hot?rât transferarea re?edin?ei la Ia?i. Ca efect, sâmb?t?, 12/25 noiembrie, ministerele ?i autorit??ile centrale, cu zestrea ?i func?ionarii superiori, îmbarca?i în trenuri, au pornit spre Moldova.
A?a cum nota omul politic Constantin Argetoianu, într-o s?pt?mân?, Ia?ul a fost „cople?it de puhoiul unei adev?rate invazii“: „În câteva zile Ia?ii s-au umplut, încât nu-?i mai putea trage omul sufletul“. Pe lâng? autorit??ile centrale, c?tre fosta capital? a Moldovei a pornit ?i mare parte din protipendada capitalei – numero?i oameni de cultur?, gazetari, bancheri ?i mo?ieri din provinciile ocupate, dar ?i mul?i oameni obi?nui?i, fug?ri?i de silniciile frontului.

Coad? pentru o por?ie de fasole

Drept consecin??, ora?ul s-a supraaglomerat ?i nu mai f?cea fa?? cerin?elor. Rezervele alimentare sc?zuser? ?i, dup? cum scria I. G. Duca, pentru o „por?ie de fasole“, la restaurante se f?cea coad?.
Încercând înfrânarea pre?urilor, Consiliul comunal a stabilit men?inerea chiriilor la cotele din octombrie 1915 ?i a impus pre?uri maximale pentru alimentele de prim? necesitate, iar mai târziu, ra?ii chiar pentru legume, vânzându-se „câ?iva ardei, morcovi, gogo?ari sau cepe de c?ciul?“.
Lipsind ?i zah?rul, s-a interzis cofetarilor fabricarea pr?jiturilor sau a torturilor, permi?ându-se doar servirea cu zah?r a ceaiului ?i a cafelei din orzoaic? sau din cicoare pr?jit?.
De?i popula?ia se zb?tea s? fac? u?oar? via?a refugia?ilor, se sim?ea mâhnirea ?i chiar ostilitatea împotriva parveni?ilor care o duceau numai în afaceri tenebroase, petreceri ?i desfrâu. Pe str?zi foiau ma?inile elegante ale suspu?ilor, iar pe L?pu?neau, dup?-masa se desf??ura parada învârti?ilor, afaceri?tilor, scuti?ilor de front, pe larg descris? de gazetele vremii ?i cu durere încondeiat? de Mihail Sadoveanu în romanul „Strada L?pu?neanu“ ?i de Sandu Teleajen, în volumul „Turnuri în ap?“.

Regina a stat dou? s?pt?mâni în gara Grajduri

Transformarea rapid? a ora?ului patriarhal de vreo 80.000 de locuitori în re?edin?? guvernamental? sau capital? vremelnic?, cu vreo 400.000 de locuitori, s-a înf?ptuit sub conducerea primarului Gh. Mârzescu, care s-a zb?tut, împreun? cu popula?ia, s? asigure tuturor un ad?post. Majoritatea institu?iilor de ap?rare aflându-se pe strada Carol I, Copoul devenise „centrul politic ?i al rezisten?ei na?ionale,“ la poalele sale aflându-se cea mai c?utat? cl?dire a vremii: Palatul Cantacuzino , acum Palatul Copiilor.
Pe 12 noiembrie 1916, într-un tren special s-a urcat ?i regina Maria cu copiii ?i o parte din personalul Palatului regal, plecând iute spre Ia?i, ca „ultima expresie a catastrofei.“ (N. Iorga – „O via?? de om a?a cum a fost“).
A ajuns în gara Grajduri duminic? 13/26 noiembrie ?i acolo a r?mas vreo dou? s?pt?mâni, din lipsa unui spa?iu de cazare la Ia?i. Pe lâng? dânsa treceau trenuri ?i iar trenuri, unele cu osta?i c?tre front, altele cu r?ni?i ?i mii de refugia?i spre Ia?i, numai trenul regal st?tea. L-a dep??it ca fulgerul ?i trenul guvernamental, cu prim-ministrul care r?m?sese în capital? pân? în noaptea de 20 noiembrie/3 decembrie, înainte de c?derea Bucure?tilor sub ocupa?ie, pe 23 noiembrie/6 decembrie (C. Argetoianu).
Din cauza evenimentelor precipitate, la Ia?i nu era nimic preg?tit pentru g?zduirea familiei regale ?i, cu toat? zbaterea colonelului Ernest Ballif, ata?at pe lâng? regin?, nu se g?sea un ad?post potrivit. Dup? Unirea din 1859 construindu-se pu?in, ora?ului îi lipseau cl?diri confortabile ?i spa?ioase pentru un palat regal cu mul?i membri, personal de serviciu ?i gard?.
A?teptând în trenul friguros, tras pe o linie secundar? pân? la g?sirea mult doritei locuin?e, regina, cople?it? de gânduri, nota, în jurnalul ei: „Am intrat în necunoscut; unde m? duc? Pentru cât? vreme? Toat? lumea e îngrozitor de trist?… Nu ?tim unde ne vom opri. Trist? a?teptare, cu multe lacrimi. Trec din vagon în vagon încercând s? înviorez pe cei mai dispera?i! Pe la vremea prânzului am ajuns la Grajduri, unde am r?mas un r?stimp, pe când Baliff a plecat la Ia?i cu o locomotiv? ca s? cerceteze ora?ul ?i s? vad? unde am putea g?si o locuin??. Suntem cu totul f?r? ve?ti. Vremea e rece; în jurul trenului nostru url? un vânt vijelios“ („Povestea vie?ii mele“).
Drumurile ?i ?oselele erau pline de convoaie nesfâr?ite de care ?i c?ru?e, tr?suri, cupeuri ?i docare. „De-a lungul ?oselelor erau numai cai ?i boi r?ma?i în drum, care î?i d?deau sufletul într-o crud? agonie, sau hoiturile lor în?epenite. Vedeai adesea ?i copii mor?i de frig ?i de foame, p?r?si?i pe câmpiile înghe?ate de mamele lor, care în goana nebun? nu avuseser? nici timpul s?-i îngroape. Mul?i copii ?i tineri mai ales, evacua?i în grab? de fric? s? nu fie prin?i de du?man, veneau pe jos tocmai din fundul Olteniei ?i Munteniei cu hainele zdren?uite, cu ghetele buc??i în picioare, abia târându-se prin ploaie ?i noroi. De multe ori c?deau pe str?zi istovi?i, cu ochii stin?i, cu mintea pierdut? ?i-?i d?deau sufletul înainte de a li se putea da vreun ajutor“ (Elena Th. Emandi, „Refugia?ii – Din anii de durere“).
Moldova devenise un imens lazaret cu toate ?colile pref?cute în spitale ?i infirmerii, cu drumurile înecate de cârdurile f?r? sfâr?it ale carelor ?i c?ru?elor cu refugia?i gemând de durere ?i foame ?i cu liniile ferate blocate de mul?imea vagoanelor ?i a trenurilor, transformate în depozite pe ro?i, pline de utilaje, materiale ?i ma?ini smulse, la vitez?, din fabricile p?r?site.

Re?edin?a din Palatul Cantacuzino de pe Copou

Deasupra Ia?ului supraaglomerat coborâse negura zilelor de iarn?, cu frig, nesiguran??, foamete, mizerie, „intrigi, dureri sincere ?i ambi?ii perfide“ (I. G. Duca). Despre zilele acelea, tr?ite în vagonul de re?edin??, regina mai scria:
„Am petrecut aproape dou? s?pt?mâni în tren. Ballif (Baliff) mergea mereu la Ia?i c?utând o locuin?? pentru mine ?i copiii mei. În sfâr?it, dup? mult? alerg?tur?, o g?si în casa Comandamentului militar. Mi-a fost pus? la dispozi?e, dar nu era destul de înc?p?toare ca s? aib? loc ?i regele. (Regelui i s-a repartizat casa Cantacuzino-Pa?canu, în care locuise la vizitele anterioare.) Uneori mergeam în ora? cu Ballif, înso?it? de câte unul din copii. Toat? lumea se rev?rsase peste Ia?i. Bie?ii, tihni?ii lui locuitori erau îngrozi?i. Orice leg?tur? cu regele era întrerupt?. A fost timp de dou? s?pt?mâni un trai ciudat; eram desp?r?i?i de orice alte întâmpl?ri ale vie?ii. Primir?m vestea c?derii Bucure?tiului. Aflar?m totodat? c? Nando (regele), Carol ?i Cartierul General se mutau încet, din loc în loc, împreun? cu armata ce se retr?gea în Moldova, p?r?sind ora?ele rând pe rând în fa?a du?manului ce înainta mereu. Se d?duse foc la pu?urile cu p?cur? ?i la depozitele de grâne. G?zduirea întârziase fiindc?, în casa Cantacuzino, trecut? Corpului de Armat?, func?ionau unit??i militare legate de activitatea frontului ce trebuiau mutat,e iar înc?perile grijite“.
A?ezat? în sediul Corpului de Armat?, sâmb?t? 26 noiembrie/9 decembrie, regina Maria nota: „Era o cas? mare, înc?p?toare, nu prea ademenitoare, nici frumoas?. dar era un acoperi? ?i m? pusei pe lucru ca s-o fac cât se poate de pl?cut?.“
Prea mult timp de aranjare n-a avut fiindc?, o dat? instalat? familia regal?, re?edin?a a devenit un loc spre care lumea se îndrepta s? reclame, s? se plâng?: „Nesfâr?it ?ir de oameni pe care a trebuit s?-i primesc“, scria regina.
„Toat? lumea t?b?râse pe regin?,“ nota I. G. Duca. Nu lipseau mini?trii, dreg?torii ?i politicienii refugia?i la Ia?i. Cu r?bdare ?i tact, îi primea pe to?i, îi asculta ?i se silea s? le rezolve problemele. Exista ?i nemul?umirea c? politicienii „care asigurau la Ia?i continuitatea statului român“ nu se în?elegeau ?i p?reau lipsi?i de orice orientare. De aceea, dânsa, sf?tuit? de profesorul Nicolae Iorga, a sus?inut alc?tuirea unui guvern de coali?ie, realizat la 11/24 decembrie 1916 ?i condus de I. I. Br?tianu ?i Take Ionescu, despre care poveste?te în memorii.

Palatul reginei

Casa fostului logof?t Dumitrache Cantacuzino, ocupat? de musafir?, intrase în ochii ora?ului chiar din primele zile, lumea botezând-o pe dat? „Palatul reginei“. Activ?, mergea prin spitale ?i sate, se ducea pe front, asculta propunerile ofi?erilor din tran?ee ?i le ducea regelui pentru a lua m?surile cuvenite. Mini?trii ?i politicienii constatau – unii cu consternare – c? urma?a principelui Alfred, duce de Edinburg, al doilea fiu al reginei Victoria a Angliei, dar ?i fiica marei ducese Maria Alexandrovna, fata ?arului Alexandru al II-lea al Rusiei, nu avea odihn?.
Sus?inea autoritatea regelui, dar îl ajuta ?i în atribu?ii, atunci când era ocupat cu problemele frontului, devenind „comandir“ cum o porecleau ofi?erii ru?i, ?tiind-o var? a ?arului Nicolae al II-lea ?i a regelui George al V-lea. Era ?i mai tân?r? cu 10 ani decât regele, la vremea când soseau la Ia?i, ea având 41 de ani, iar regele 51. Mergând pe front, prin sate ?i târguri, discutând de aproape cu oamenii: medici, infirmiere, osta?i, s?teni, dânsa ?tia mai bine ca to?i lipsurile de echipamente, de hran?, îmbr?c?minte, muni?ie, medicamente ?i c?uta prin toate mijloacele s? le înl?ture.

Reduta speran?ei din Copou

?i de aceea, potrivit lui I. G. Duca, pentru a rezolva unele cerin?e arz?toare, de multe ori devenea „impulsiv?“, fapt justificat de cel?lalt memorialist, Constantin Argetoianu: „A fost cât a putut mai mult în mijlocul celor care aveau nevoie de o mângâiere, de o îmbun?t??ire a soartei sau a traiului. O g?sim în tran?ee printre combatan?i, în rândurile înaintate; o g?sim în spitale ?i în toate posturile sanitare, printre r?ni?i, printre bolnavi. N-a cunoscut frica de gloan?e ?i de bombe, cum n-a cunoscut teama ?i scârba de molime…“ atunci când tifosul exantematic f?cea ravagii.
În Ia?ul sfâr?itului de an (1916), cople?it de dureri ?i dezn?dejdi, casa Cantacuzino de la poalele Copoului era singura cl?dire în care se mai spera ?i se credea în izbânda ??rii, devenind „Reduta speran?ei“, cum scria un gazetar francez sau cum avea s? noteze Nicolae Iorga în volumul „O via?? de om a?a cum a fost“: „Dar unde întâlneam siguran?a neclintit? cu privire la neap?ratul rezultat al r?zboiului era în Palatul Reginei, care se a?ezase la Comandamentul Corpului de Armat?, b?trâna cas? boiereasc?, plin? ?i ea de amintiri. Acolo în od?ile luminate pân? târziu, noaptea nu înceta activitatea. Se lucra pentru r?ni?i, pentru armat?, de un grup de doamne alese de regin?, se primeau ?tiri, se încercau sugestii pe lâng? regele mai înd?r?tnic decât oricând în afirmarea autorit??ii sale, se cereau ?i se d?deau sfaturi“. Marele salon de baluri se transformase în sal? de lucru unde se f?ceau m?nu?i, fulare, pulovere, se coseau c?m??i se producea bandaje pentru r?ni?i, devenind sediul „Comandamentului de lupt? cu toate nevoile“ („Ultima romantic?“).
Într-o odaie cu o mas? lung? la mijloc, pe care trona un uria? samovar cu ceai pus la îndemâna vizitatorilor pentru autoservire , întâlnindu-se mini?trii ??rilor aliate ?i emisarii europeni, palatul de la poalele Copoului a devenit ?i Palatul Micii Europe.
Vreme de doi ani, pân? în noiembrie 1918, când Guvernul ?i regele s-au întors la Bucure?ti dup? victoria alia?ilor, Palatul Reginei a fost punctul central al Ia?ilor.
Regele fiind ocupat cu problemele frontului, din ianuarie 1917, ?i-a stabilit re?edin?a oficial? în fosta locuin?? a lui Cuza Vod? din strada L?pu?neanu, unde se ?ineau consilii militare, ?edin?e de lucru, primiri , venind în Copou doar la vremea mesei sau pentru „a tr?i câteva ceasuri în oaza de speran?? creat? de regin?.“

Copoul Rezisten?ei Na?ionale

Mai sus de regin?, doar la câ?iva zeci de pa?i, era locuin?a generalul ?cerbaceff (1858-1922), comandantul armatei ruse de aproape un milion de oameni, trimis? la îndemnul Antantei pentru ajutor în Moldova. Generalul st?tea în casa lui Grigore Iamandi, o cl?dire ce ie?ea pe jum?tate în strad?, dorind parc? s? aminteasc? trec?torilor c? pe vremuri m?rginea îngusta uli?? Podul Verde – cum se numea odinioar? bulevardul Carol de ast?zi.
Fiindc? în februarie 1917 ?arul fusese detronat, puterea luând-o Guvernul socialist al lui Alexandru Kerenski, iar apoi, maximali?tii (numele de atunci al bol?evicilor), ?cerbaceff a fost pus în situa?ia de a asista neputincios la dezagregarea armatei sale sub influen?a ideilor maximaliste.
Vizavi de Casa Iamandi, în cl?direa Rosetti, existent? ?i ast?zi (casa cu bolte), locuia omul politic Dimitrie Greceanu (1860-1920), conduc?torul frac?iunii conservatoare locale, pro-antantist?, în fruntea c?reia se g?sea Tache Ionescu (1858-1922).
Fiindc? în decembrie 1916 s-a format Guvernul de coali?ie ?i st?pânul casei era ?i ministrul Lucr?rilor Publice, „la Mitic? Greceanu acas?, în biroul lui, o camer? destul de mare, dar f?r? gust mobilat?“ (I. G. Duca), se ?ineau consiliile guvernamentale. Aici s-a luat hot?rârea ca armata român? s? se refac? în România ?i nu în Rusia cum îndemnau reprezentan?ii puterilor aliate, pentru a reduce criza alimentar? din ?ar?. M?sura s-a dovedit salutar? c?ci Rusia avea s? fie bântuit? de furtuna revolu?iei. Lâng? casa lui Greceanu aflându-se palatul hatmanului Todera? Bal?, preluat de Cercul Militar , în od?ile acestuia func?iona Ministerul de Externe ce se lupta pe frontul diplomatic.
În complexul de cl?diri al ?colii Militare lucra Marele Cartier General al Armatei române, aripa din deal g?zduind Misiunea francez? sosit? în ajutor cu militari ?i personal sanitar, iar ?coala Normal? de Fete „M. Sturza“ de vizavi ad?postind Comandamentul trupelor aliate ruse.
Casele din jur erau ocupate de ofi?eri superiori, conduc?torul Misiunii, generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931), locuind la profesorul G. Bogdan din strada „40 de Sfin?i“.

Guvernul României era r?sfirat în casele din Copou

Ceva mai sus, sub acoperi?ul profesorului Ioan Paul din strada Asachi la num?rul 9 ?i-au g?sit ad?post Barbu ?t. Delavrancea ?i Octavian Goga, redactorul-?ef al gazetei combative de front „România“, iar pu?in mai încolo, la fostul num?r 5, st?tea vestitul ministru de Finan?e Emil Costinescu . În locuin?a acestuia „în prima camer? la dreapta cum intrai“, potrivit aceluia?i memorialist I. G. Duca, „Guvernul României a luat toate m?surile din care dup? atâtea jertfe trebuia s? ias? înf?ptuirea visului nostru secular“.
Nu departe, pe strada Lasc?r Catargi, unde-i acum Radio Ia?i, avea re?edin?a primul-ministru I. I. Br?tianu, al?turi de Saint Aulaire, ambasadorul Fran?ei.
Universitatea (aripa din deal) ad?postea Ministerul Instruc?iunii, în Aul? întrunindu-se senatorii atunci când nu aveau ?edin?e comune cu deputa?ii instala?i la Teatrul Na?ional.
Tot pe Copou în casa Konia din strada L??escu (numit? azi Titu Maiorescu) la num?rul 4, pe dreapta, unde s-a ridicat un bloc, tr?ia Tache Ionescu, politicianul cu mult? experien?? ?i spirit de cump?nire a faptelor, în odaia c?ruia, de asemenea, se aduna Guvernul pentru dezbateri importante.
Cl?direa înalt?, cu etaj, r?mas? singuratic? vizavi de Universitate, apar?inea juristului Gh. Mârzescu, mai întâi primarul care „printr-o minune“ a reu?it s? ad?posteasc? miile de dispera?i, sosi?i la por?ile Ia?ilor în toamna anului 1916, apoi ministrul gospodar al Agriculturii ?i Domeniilor în Guvernul de coali?ie ?i gazda multor consilii ?i întruniri de seam? guvernamentale.
A?a cum avea s? scrie, prin 1929, Vintil? Br?tianu: „în casa lui Mârzescu
s-a p?strat în timpul ocupa?iei str?ine nu numai n?dejdea zilelor mai bune, dar ?i firul sacru al Rezisten?ei Na?ionale“. Calea Copoului a fost în întregime strada Rezisten?ei Na?ionale pe care, seara, ie?enii se plimbau cu stegule?e tricolore în mân? fluturându-le prin fa?a cl?dirii unde se instalase Misiunea Puterilor Centrale, venit? în locul aceleia francez?, expulzat?. La cap?tul str?zii, a?teptau semnalul luptei de eliberare regimentele de infanterie ?i cavalerie retrase în caz?rmi. Acesta se lansa la 27 octombrie/9 noiembrie 1918 când Guvernul d?dea ultimatum trupelor ocupante s? p?r?seasc? teritoriul României ?i se preg?tea întoarcerea la Bucure?ti. Antanta învinsese, inamicii cerând pace!

Ioan Mitican

 



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X