Amintiri din copilăria teatrului românesc

4 ianuarie 2008

Începutul anului aduce totdeauna în sufletele noastre un pic de nostalgie, prilejuind multora dintre noi întoarceri în timp ?i duioase retr?iri din lumea copil?riei. ?i str?mo?ii no?tri tr?iau intens zilele Cr?ciunului, Anului Nou ?i Bobotezei. La Ia?i, ca ?i în Bucure?ti, un rol de seam? în preg?tirea atmosferei s?rb?tore?ti îl aveau teatrele, trupele de actori montând spectacole inspirate din via?a cet??ii, din care nu lipseau tulbur?toare scene cu datini ?i obiceiuri str?mo?e?ti. În acest context se petreceau ?i multe evenimente culturale, s?rb?torile fiind termen de finalizare sau prilej de începere a unor noi activit??i.

A?a s-a întâmplat la sf?r?itul fericitului an 1816, când tân?rul profesor Gheorghe Asachi (1788-1869), de la ?coala de ingineri hotarnici a Academiei Domne?ti din capitala Moldovei, ?i-a propus s? dea aripi teatrului în limba român?. I-a ademenit ?i pe copiii logof?tului Alexandru Ghica, pe Elencu ?i Grigore (viitorul domnitor), cu care a preg?tit piesa „Mirtil ?i Hloe“, adaptat? dup? „Gessner ?i Florian“. Înfl?c?ratul profesor a pictat cortina, a f?cut regia, iar primul spectacol în române?te s-a prezentat în preajma anului nou, în 27 decembrie, pe scena construit? în salonul hatmanului Costache Ghica, bunicului arti?tilor, „peste drum de Mitropolia“ veche, cum ne spune istoricul Teodor Burada.
Spectatorii din înalta clas? boiereasc? au ascultat uimi?i replicile rostite în române?te de p?storii Mirtil ?i Hloe, îmbr?ca?i în albe straie ??r?ne?ti. Întâmplarea s-a petrecut în plin? „epoh? bântuit? de str?inomanie“ (cum zicea Asachi), pe vremea când la curte ?i în casele marilor dreg?tori din Moldova ?i din Valahia se vorbea greaca sau franceza, limba român? fiind folosit? doar la ?ar?.
Prezen?a mitropolitului Veniamin Costachi la spectacol a dat faptei o ?i mai mare însemn?tate.
Mai apoi, recunosc?tor, Gheorghe Asachi le-a închinat tinerilor actori versuri entuziaste:
„Într- un timp de ovelire, pe când limba cea român?,
Din palaturi fug?rit?, se vorbea numai la stân?,
Nobili voi de neam ?i cuget, sf?rmând a sale fere,
Vorbit-a?i întâi câaceia ce ne dau pâine ?i miere,
Pârga scenei na?ionale cu drept vou? se cuvine.
Suvenir ca s? v? fie a june?elor senine.
Pic?tura, de?i-i mic?, ce pe-o stânc? picureaz?,
Face râului o cale care dup? ea urmeaz?…“

Primele spectacole în limba român?, la Ia?i ?i Bucure?ti

Spectacolul de la finele anului 1816 a marcat începutul teatrului românesc ?i a fost urmat de altul, produs la Bucure?ti în 1819, cu „Hecuba“ lui Euripide, pentru care Iancu V?c?rescu scria prologul: „La deschiderea teatrului întâia?i dat? în Bucure?ti în anul 1819“.
S-au preg?tit apoi ?i alte „produc?iuni“ în cele dou? capitale ?i a sosit anul 1832, când în capitala Moldovei s-a r?spândit o veste tulbur?toare. O sam? de me?teri, condu?i de arhitectul vienez Iohan Freywald, pref?ceau în teatru c?soaia ag?i Lasc?rache Costache, zis Talpan, situat? pe col?ul uli?ei Dancului ?i al uli?ei Golia (Cuza Vod?), cam în locul unde-i acum sta?ia de tramvai din fa?a intr?rii la Filarmonic?. Arhitectul vienez era la Ia?i pentru construc?ia catedralei mitropolitane ?i a palatului lui Iordache Rosetti Roznovanu, iar zidirea teatral? fusese comandat? de actorii francezi „Furo“, adic? fra?ii Baptiste ?i Joseph Fouraux.
Fra?ii Fouraux veniser? la Ia?i din îndep?rtatul Paris cu trupa actorilor francezi Marteau ?i Kohler , care prezentau pantomime, jocuri pe funie, scene de ventrilocie, salturi mortale ?i baletiste ochioase, ce scoteau din min?i stirpea b?rb?teasc? din târg „vânturând pe scene fustele parfumate, învârtejite în can-canuri fran?uze?ti“. Fra?ii Fouraux d?duser? spectacole animate ?i la Bucure?ti, dar s-au îndr?gostit de Ia?i ?i au r?mas aici.

La Teatrul de variet??i, inaugurat în 1832, veneau trupe din toat? Europa

Marea realizare a fost anun?at? de revista „Albina româneasc?“ (nr. 97), care a l?sat posterit??ii urm?toarea descriere; „între nou? folositoare publice a??z?mânturi, capitala noastr? se poate l?uda ?i cu statornicirea unui teatru ce este o ?coal?, unde, desf?tându-se publicul, înva?? cele bune ?i care mult înrâureaz? asupra moralului ?i în formarea haracterului. Forma teatrului este eliptic?, cu trei rânduri de loje ?i cu o galerie, toate cu gust împodobite. Decora?iile s-au zugr?vit de d-l Livaditi, carele pe cortin? (perdeaua întâia) au înf??i?at muzele , fie?care în a lor îndeletnicire“.
Institu?ia s-a numit „Theatre des variétés“ (Teatrul de variet??i) ?i a fost inaugurat? în luna marilor s?rb?tori române?ti, la 4 decembrie 1832. Întâia dat? s-a jucat vodevilul „Înturnarea lui Grenade în sânul familiei“, orchestra fiind condus? de capelmaistrul Herfner.
Vestea construirii teatrului mergând în toat? Europa, c?tre el au pornit vestite trupe, precum cea a lui Eugene Hette din Paris (1833), compus? din cele patru fiice: Elisa, Celestine, Ana ?i Jenny, nora Eugenie, fiii Jules ?i Paul, ginerii ?i al?i actori, dintre care unii aveau s? r?mân? în Moldova.
Aici opreau ?i trupele pornite spre Odessa, Kiev ori Sankt Petersburg. Stagiunea anului urm?tor a adus ?i noutatea spectacolelor de oper?, în decembrie jucându-se „La Dame Blanche“, primit? cu mare entuziasm.
Prin februarie 1833 a sosit ?i o celebr? trup? de gimnastic? cu „senior Luzzato“, poreclit Eraclis sau Hercule italian pentru exerci?iile de performan?? care întreceau tot ce v?zuse Europa pân? atunci. Corpul s?u musculos reprezenta pe scen? vestite statui antice, mimând perfect fizionomia lor, luând rapid figuri total deosebite ?i umplând lumea de uimire când a?ezat cu talpa piciorului pe o coloan? vertical? ?i trupul paralel cu orizontul, „Împotriva legii gravita?iei“, ?inea între din?i o greutate de 50 funturi, iar cu mâna ridica de jos un om.
?i acest artist a r?mas aici, mai târziu participând la conducerea teatrului de variet??i ?i deschizând un hotel numit „Italia“.
La Ia?i a venit ?i o trup? german?, condus? de Teodor Miller, care a jucat tragedii, opere ?i comedii în limba lui Goethe. Toate trupele treceau ?i prin Bucure?ti, contribuind la formarea aceleia?i sim?iri artistice în cele dou? capitale.

Anii trezirii sim??mintelor na?ionale

Fiind anii trezirii sim??mântelor na?ionale, un grup de tineri s-a specializat în organizarea de spectacole române?ti la diverse evenimente. Ei au jucat piesa „Drago?, întâiul domn al Moldovei“ în august 1834, cu prilejul încoron?rii domnitorului p?mântean Mihail Sturza, apoi o „Serbare militar?“, la 8 noiembrie 1834, de ziua domnitorului. În trup? s-a f?cut remarcat tân?rul Matei Millo, ce avea s? devin? mai târziu idolul teatrelor din Ia?i ?i Bucure?ti.
La 15 noiembrie 1836 înfiin?ându-se Conservatorul filarmonic-dramatic, sub conducerea lui Gh Asachi ?i Vasile Alecsandri, elevii acestuia au organizat o trup? permanent?, ce a început a da spectacole „în idioma patriei“. V?zându-le, un c?l?tor francez prin 1837 a r?mas impresionat, socotindu-le „demne de scenele Parisului“.
În februarie 1838, junii au prezentat tragedia liric? „Norma“, cu muzic? de Bellini. Stagiunea anului 1840 s-a deschis la 16 noiembrie cu comedia „Farmazonul din Hârl?u“, scris? de Vasile Alecsandri ?i pus? în scen? de Costache Caragiale.
Scena teatrului de variet??i devenea astfel disputat? de dou? trupe pe lâng? care, în februarie 1842, a ap?rut ?i trupa german? a doamnei Firsch, baroneasa Langer, cu spectacole de oper?.
Iat? cum, în acei ani de la mijlocul secolului al XIX-lea, fosta c?soaie a lui Talpan era sediul a „trei teatre“, Ia?ul devenind centru multina?ional european. Pe scena sa, socotit? filial? parizian?, jucau renumi?i actori adu?i din marea metropol?.
Astfel, stagiunea anului 1842 era deschis? de o trup? francez? care a jucat, la 23 octombrie 1842, vodevilul „Paharul de ap?“ („La Vere dâeau“) urmat? a doua zi (24 octombrie) de trupa german? cu opera „Norma“. În 27 decembrie ?i-a început activitatea ?i forma?ia român? cu melodrama „Strigoiul“, preg?tind în continuare un ?ir de piese na?ionale.
Toate trupele aveau spectatori, trupa german? fiind sus?inut? de colonia nem?easc? reprezentat? de meseria?ii ?i comercian?ii veni?i la Ia?i din Austria, de mul?i evrei, ca ?i de unii dintre actorii trupei.

Incidente la premiera piesei „Ia?ii în carnaval“

Din trupa româneasc? f?cea parte ?i marele actor Costache Caragiale, venit de peste Milcov mai întâi la Boto?ani (1838) ?i apoi sosind la Ia?i (1839). Dânsul avea s? dea via?? piesei „Iorgu de la Sadagura“ sau „Nepotu-i salba dracului“ de Vasile Alecsandri, în noiembrie 1843, consacrându-l pe autorul care tr?ia marele succes pre?uit de tat?l s?u cu o s?rutare pe frunte.
La spectacolul din 7 octombrie 1845 cu piesele „Teatrul ?i buc?t?ria“, „Uli?a lunei“ ?i „Dou? bilete“, în care jucau ?i dou? actri?e bucure?tence, scena ie?ean? a luat numele de Teatrul Na?ional. Faptul a fost consemnat de „Albina româneasc?“ din 11 octombrie. Cultivând numele „Teatrul Na?ional“, „Albina româneasc?“ nr. 84 avea s? scrie: „cu pl?cere vedem acum c? nu numai publicul mai luminat, dar ?i clasa de sus se pare c? afl? mul?umire de a asista la reprezenta?iile române, la cele reprezenta?ii pe care unii voiau a le ar?ta c? sânt menite numai pentru petrecerea ?i desf?tarea publicului celui mai de gios“.
Teatrul devenise o tribun? na?ional? de unde actorii biciuiau f?r? menajamente relele moravuri. Vasile Alecsandri prezenta în serie piesele sale inspirate din cea mai vie actualitate.
Un succes deosebit a avut comedia „Ia?ii în Carnaval“ sau „Un complot închipuit“, jucat? în seara de 22 decembrie 1845. Sala frem?ta, feeric luminat? de candelabrul cel mare din tavan cu „bujiile“ (lumân?rile de stearin?) aprinse. Spre satisfac?ia spectatorilor, la ridicarea cortinei, pe scen? a ap?rut Turnul Trisfetitelor din Uli?a Mare ?i vestitele sale dughene. Nu lipsea „magazia“ modistei Cati, pe sub ferestrele c?reia defila, aprins de dor, postelnicul Tachi Lun?tescu, aflat în mare r?zboi cu „bonjuri?tii“: acei „exalta?i“ ce credeau c? to?i oamenii sunt deopotriv? ?i nimeni „nu-i coborât cu hârzobul din cer.“ Replicile ?fichiuitoare au indignat câteva personalit??i din loje, care au vrut s? p?r?seasc? teatrul. Aga ora?ului a cerut arti?tilor „curmarea mascaralelor“ pe seama „prea cinstitelor obraze boiere?ti“. Speria?i, actorii ?i-au îndreptat privirile spre galeriile unde se aflau sus?in?torii lor, iubitorii muzelor, tinerii patrio?i, porecli?i „pantalonari“, „duelgii“ sau „bonjuri?ti“, dup? numele pantalonilor fran?uze?ti „bonjuri“, la mod? pe atunci. Într-un glas, ace?tia au cerut continuarea spectacolului ?i ca s? se vad? c? nu glumesc, s-au înfiin?at în loje, cerând „rugini?ilor“ – partizanilor ag?i – satisfac?ie pe dealul Copoului, „cu martorii ?i armele preferate“.
Însp?imânta?i, c?ci neprezentarea la duel însemna mare la?itate, iar prezen?a putea aduce sfâr?itul vie?ii lor, a?a cum avea s? scrie Vasile Alecsandri, „sup?ra?ii“ ?i-au oprit „pornirile“ ?i spectacolul a continuat. Sala s-a umplut iar de larma masca?ilor, p?pu?arilor, l?utarilor ?i irozilor ce cântau ?i jucau la balul „masche“ al Carnavalului de pe scen?. Spectacolul s-a terminat în veselie, lumea fredonând cupletele cu „cea mai mare mul?umire“ („Albina româneasc?“, 30 decembrie 1845). Erau magistrale ?i mergeau la sufletele nec?ji?ilor: „Într-a p?pu?ilor ?ar?/ La mul?i cinstea-i chiar de cear?;/ Când ru?eftul se ive?te,/ Pe loc cinstea se tope?te./ Unii vrednici patrio?i,/ Dar mai vrednici patriho?i,/ Latr?, url? furios,/ Pânâ ce-apuc? câte-un os“.

La 22 decembrie 1846 s-a inaugurat Teatrul Na?ional din Copou

Anul 1846 a reprezentat anul desp?r?irii de sala Teatrului de variet??i, stagiunea deschizându-se la Teatrul Na?ional din Copou amenajat în palatul fostului domnitor Ioni?? Sturdza, mo?tenit de noul domnitor Mihail Sturdza care l-a pus la dispozi?ia actorilor. Sala elegant? avea „un parter amfiteatral, congiurat cu trei rânduri de loj? ?i cununat cu o galerie ?i o scen? întins?.“
Inaugurarea s-a s?vâr?it conform tradi?iilor la 22 decembrie 1846, în prezen?a publicului ner?bd?tor. Pentru a nu ap?rea surprize cu vreo pies? româneasc? plin? de aluzii la adresa somit??ilor, s-a jucat o pies? francez?.
R?mânând în func?iune ?i Teatrul de variet??i, trupele erau în mare întrecere, mai ales c? în perioada anilor 1850 la Ia?i s-a stabilit ?i o trup? italian?, cu opere ?i operete, care prezenta spectacole fastuoase cu opera „Lucia de Lammermoor“ de Donizetti (29 decembrie 1852, dup? „Linda“, în 18 decembrie).
La Teatrul din Copou, numit ?i Teatrul de Oper?, au v?zut luminile rampei „Chiri?ele“ lui Vasile Alecsandri ?i prima operet? româneasc?, „Baba H?rca“, scris? de Matei Millo. Autorul juca rolul principal, muzica semnând-o A. Flechtenmacher. Pe scen?, în seara premierii din 26 decembrie 1848, ap?rând ?i o vatr? de ?igani b?tând pe nicovale, iar apoi ?i un car cu dru?te, tras de o pereche de boi cu coarnele aurite, succesul a fost f?r? seam?n. Lumea tânjea dup? spectacole cu via?? româneasc?.
Spectacolul jucat f?r? contenire a bucurat ?i Bucure?tii, unde autorul s-a mutat prin 1870, r?mânând acolo pân? la sfâr?itul vie?ii. De remarcat avea s? fie ?i spectacolul „?iganii“, o idil? dramatic? scris? de Gh. Asachi pentru a sus?ine marea reform? de eliberare a robilor ?igani boiere?ti, ini?iat? de domnitorul Grigore Ghica în Moldova (decembrie 1855) ?i de domnitorul Barbu ?tirbei în Muntenia (februarie 1856).
În seara de 17/18 februarie 1888, iubitul teatru din Copou a luat foc; urmau zile negre pentru trup?, nevoit? s? joace pe scenele mici din sala Pastia ?i Circul Sodoli, pân? la construirea unui nou local.

La 31 decembrie 1852 s-a deschis Teatrul cel Mare din Bucure?ti

O activitate asem?n?toare desf??ura ?i teatrul din Bucure?ti, care a folosit o vreme s?li mici, pân? când, la 31 decembrie 1852, s-a înzestrat cu marele palat proiectat de arhitectul vienez A. Heft ?i dorit înc? din 1836 de Societatea Filarmonic? înfiin?at? de I. H. R?dulescu ?i Ioan Câmpineanu.
Teatrul bucure?tean s-a inaugurat cu vodevilul „Zoe“ sau „Amantul împrumutat“. Cl?direa în stil baroc avea parter cu vreo 400 de locuri, trei rânduri de loje ?i galerie.
În 1864, printr-un Decret al ministrului Mihail Kog?lniceanu, Teatrul cel Mare a trecut în seama statului, devenind „institu?ie na?ional?“. Din 1876 s-a numit oficial Teatrul Na?ional. Pe scena Teatrului Na?ional s-au jucat apoi cu mare succes piese de autori str?ini dar ?i cele ale lui B. P. Ha?deu, V. Alecsandri, I. L. Caragiale, A. Davilla, B. ?t. Delavrancea, V. I. Popa, Al. Kiri?escu, M. Sorbul, V. Eftimiu, Camil Petrescu, M. Sebastian, G. M. Zamfirescu, Mircea ?tef?nescu, T. Mu?atescu ?i al?i reputa?i dramaturgi români. Frumoasa cl?dire a disp?rut în urma bombardamentului din 1944.

? La Ia?i s-a demolat prim?ria pentru construc?ia unui nou teatru

Fiindc? ie?enii doreau numaidecât un palat al artelor cochet, în centrul ora?ului, ?i nu exista un teren disponibil, primarul Vasile Pogor a propus ?i Consiliul Comunal a aprobat demolarea prim?riei, iar pe locul ei construirea teatrului. Fapt? nemaiauzit?. Propunerea s-a aplicat, au fost chema?i marii constructori vienezi de palate teatrale, Fellner ?i Helmer, care l-au ridicat, cu parter, loje, balcon ?i galerie, iar la 1 decembrie 1896, „Teatrul cel Nou“, cochetul Teatru Na?ional, a intrat în via?a ora?ului ?i a ??rii, prezentând apoi lucr?ri clasice române?ti ?i str?ine. Aceia?i arhitec?i au construit ?i Teatrul Na?ional din Cluj, în anul 1906.
În preajma Cr?ciunului, lumea dorind s? tr?iasc? m?car câteva ore vremea str?bunilor, actorii au reînviat cu voio?ie „Ia?ii în Carnaval“, „Chiri?ele“ ori „Baba Hârca“, ?tiind c? spectatorii vor da n?val?.
Tot pe atunci, la matinee, sala Teatrului Na?ional devenea loca?ul datinilor ?i obiceiurilor str?mo?e?ti, pe scen? prezentându-se tradi?ionalele Serb?ri ale Datinilor, prezentate de trupele de elevi ale ?colii Normale de b?ie?i „Vasile Lupu“ ?i ale ?colii Normale de fete „Mihail Sturza“.

Ioan Mitican



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X