Multîncercata primă doamnă a Principatelor Române ELENA CUZA şi Maria Obrenovici

31 ianuarie 2008

 

Suntem în ajunul datei de 24 ianuarie, aniversarea Unirii din fericitul an 1859, ziua despre care s-au scris nenum?rate pagini ?i se vor mai scrie noiane altele. Multe binemeritate scrieri s-au închinat f?uritorilor actului Unirii, vrednicilor oameni politici Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kog?lniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ion. C. Br?tianu, C. A. Rosetti, Cezar Boliac, Dimitrie Bolintineanu ?i celorlal?i p?rta?i la truda lor. Mai pu?ine s-au scris îns? despre doamna Elena Cuza, stâlpul de n?dejde al vie?ii domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Despre aceast? doamn?, implicit legat? de istoria ??rii, ne propunem s? povestim în aceste pagini, aducând la lumin? multe date aproape deloc cunoscute.
Doamna Elena Cuza s-a n?scut la Ia?i la 17 iunie 1825, ca fiic? a postelnicului Iordache Rosetti ?i a so?iei sale, Ecaterina (Catinca), care era fata logof?tului Dumitrache Sturdza din Micl?u?eni ?i sora boierilor c?rturari Cost?chel Sturdza ?i Alexandru Sturdza Micl?u?eanu. Crescând în familia Sturdza, cu educa?ie sever? ?i deprinderi gospod?roase, Catinca era o femeie aprig?, ce ?inea din scurt treburile casei ?i drumurile celor trei b?ie?i, Constantin, Dumitru (Mitic?) ?i Teodor, ?i ale fetelor, Elena ?i Zoe.
Elena, cea mai mare, începuse înv???tura la ?coala din ?cheia, înfiin?at? de unchiul Cost?chel Sturdza, continuând apoi cu guvernante str?ine ?i într-un pension unde, dup? obiceiul vremii, a înv??at limba francez? ?i german?.
Participând cu m?mu?a la balurile vremii, în casa Didi?ei Mavrocordat, l-a cunoscut pe tân?rul Alexandru Ioan Cuza, n?scut la 20 martie 1820 ?i instruit la Paris, cu care s-a c?s?torit în aprilie 1844, urmându-l apoi la Gala?i unde lucra la judec?torie.
Era o fire retras?, devotat? so?ului, dar ?i mamei sale, cu care a r?mas toat? via?a în strâns? leg?tur?, scriindu-i mereu ?i m?rturisindu-i dragostea nestins?. Tat?l a murit în 1846.
So?ul, Cuza, trecând prin mai multe func?ii ?i ajungând colonel destoinic ?i progresist, avea s? fie ales domnitor al Moldovei la 5 ianuarie ?i al Munteniei la 24 ianuarie.
Pentru Elena Cuza au început zilele tulbur?toare ale vie?ii de înalt? doamn?, despre care scria îngrijorat? mamei c? nu era preg?tit?: „Mâne dau o serat? ?i-?i m?rturisesc c? nu-mi mai v?d capul. Am tr?it mai totdeauna departe de societate ?i nu ?tiu nici eticheta, nici îndatoririle pe care pe care trebuie s? le am, acum. Sper totu?i c? vor fi generoase cu mine compatrioatele ?i-mi vor ierta naivitatea ?i simplitatea.“ Se s?rb?torea sosirea delega?ie muntene (29 ianuarie), condus? de C. A. Rosetti, ce aducea actul alegerii de la Bucure?ti.
Cum alesul celor dou? principate avea nevoie de o locuin?? potrivit? la Ia?i, a fost închiriat? casa sp?tarului unionist Mihalache Cantacuzino din Uli?a Mare (azi, L?pu?neanu) care, în zilele noastre, ad?poste?te Muzeul Unirii.

Ianuarie 1861: „Alesul vostru v? d? ast?zi o singur? Românie“

De aici, Cuza a plecat, pe 3 februarie 1859, la Bucure?ti, unde a ajuns pe 8 februarie, efectuând apoi, timp de trei ani, obositoarea navet? între cele dou? capitale cu po?talionul sau cu sania, parcurgând lungul drum în trei-patru zile.
Pentru c? marile puteri înc? nu încuviin?aser? Unirea Principatelor, la Bucure?ti ?i la Ia?i exista câte un guvern separat, cu care domnitorul lucra, adesea decep?ionat, din cauza deselor schimb?ri – vreo 11, în Muntenia, ?i alte vreo 9, în Moldova.
Leg?tura se ?inea prin instala?ia de telegraf – teribila inven?ie a vremii, cum este acum televiziunea – ce se prelungise de la Viena înc? din timpul domniei lui Grigore Ghica (februarie 1855), se extinsese la Gala?i, Foc?ani, ?i se unise la Br?ila cu aceea muntean?. Fiind un mijloc de comunicare rapid, spre deosebire de curieri, care duceau înscrisurile, un post de telegraf a fost instalat la palatul domnesc din strada L?pu?neanu. Pe lâng? telegraf, Cuza petrecea ceasuri ?i nop?i de-a rândul primind ?i transmi?ând ofisuri ?i instruc?iuni codificate ?i oftând când afla ve?ti despre neîn?elegerile ce primejduiau marea înf?ptuire: Unirea ??rilor române.
Dup? trei ani de trud?, cu lupte ?i nenum?rate interven?ii diplomatice, a venit ziua de 11/23 ianuarie 1862 când, prin Proclama?ia adresat? ??rii, Cuza a putut vesti c? Unirea era recunoscut? de marile puteri ale Europei, spunând emo?ionat: „alesul vostru v? d? ast?zi o singur? Românie“.
Drept consecin??, la 22 ianuarie/3 februarie 1862 s-a format, la Bucure?ti, primul guvern unitar condus de Barbu Catargi, iar la 24 ianuarie, în fa?a camerelor unite, domnitorul proclama Unirea definitiv? ?i ora?ul Bucure?ti capital? a ??rii, unde se mutau, nu prea ferici?i, ?i o parte dintre dreg?torii ie?eni. Domnul se a?eza ?i el în vechiul Palat al domnitorilor Valahiei.

Maria Obrenovici, doamn? de onoare la palatul domnesc

Lini?tea casei domne?ti a început s? fie tulburat? îns? de frumoasa principes? Maria Obrenovici, fiica logof?tului antiunionist Costin catargi din Copou, veche cuno?tin?? a colonelului Cuza, numit? doamn? de onoare la palatul ie?ean, unde ?i fratele ei, Gh. Catargi, era adjutant. Se considera reprezentant? a casei princiare din Belgrad, ca so?ie a principelui Milo? Obrenovici, fiul lui Efrem Obrenovici, fratele cneazului Milo? Obrenovici (1780-1860), conduc?torul r?scoalei antiotomane dintre anii 1813-1815, în urma c?reia Serbia a ob?inut autonomia, iar eroul a condus-o peste 20 de ani. For?at de anumite evenimente, l?sând tronul fiului Mihail, acesta a reu?it s?-l men?in? pân? când a fost înlocuit de principele Karagheorghevici.
Exila?i, cei doi fo?ti domnitori, cneazul Milo? ?i fiul Mihail, s-au stabilit cu familiile în Valahia unde aveau mai multe propriet??i, între care un palat la Here?ti, comuna Hotarele, ?i o cas? la Poiana Mare. Rechemat la domnie, cneazul Milo? Obrenicvici a condus iar Serbia din 1858 pân? în 1860 când, decedând, a l?sat tronul din nou fiului Mihail.
Vegherea mo?iilor din Valahia o f?cea Efrem, fratele mai tân?r al cneazului, care cump?rase, prin 1835, propriet??ile din jude?ul Ialomi?a ale fostului domnitor Alexandru Ipsilante ?i se înstalase lâng? Urziceni, la Manasia, unde a zidit ?i biserica „În?l?area Domnului“. Efrem cu so?ia, Tomania, aveau o fiic?, Anca, ?i b?iatul, Milo?, n?scut în 1829 ?i c?s?torit, prin 1852, cu Maria, fiica lui Costin Catargiu din Ia?i, când dânsa împlinise doar vreo 20 de ani. Ca ofi?er, so?ul Mariei activa în serviciul militar bucure?tean. Astfel, frumoasa principes? Maria Obrenovici era prezent? la sindrofiile cur?ilor domne?ti din Bucure?ti, Ia?i ?i Belgrad, cunoscând înalte personalit??i europene (un desen de epoc? înf??i?ând-o în costum na?ional sârbesc). N?scându-se fiul Milan, la 10/22 august 1854 (în Ia?i sau M?r??e?ti), acesta a crescut la bunicul Efrem, când tat?l era la Belgrad, ?i pe lâng? mam?, un contemporan povestind c? l-ar fi v?zut ?i în palatul domnesc din strada L?pu?neanu. Prin noiembrie 1861, pierzându-se Milo? (p?rintele copilului), v?rul s?u, principele Mihail, de pe tronul Serbiei, c?s?torit cu contesa maghiar? Iulia Huniady ?i neavând un urma?, l-a înfiat pe micul Milan, l-a adus la curtea sa de pe la ?ase ani ?i l-a trimis la liceul „Louis le Grand“ din Paris (1864). Peste patru ani, în iunie 1868, când principele Mihail a c?zut ucis de gloan?ele unor atentatori, junele Milan, de doar de 14 ani, era declarat mo?tenitor al tronului din Belgrad (iulie 1868) domnind sub regen?? pân? în august 1872, când a ajuns la majorat, iar în 1875, s-a însurat cu moldoveanca Natalia Che?cu.

Familia Elenei a sf?tuit-o de nenum?rate ori s? divor?eze

Am istorisit aceast? poveste, în mare parte inedit?, pentru a se ?ti cu cine a fost c?s?torit? Maria presupus? gre?it, de unii autori, drept so?ia lui Efrem sau chiar a lui Milo? cneazul. Maria, legat? prin fiu de curtea belgr?dean?, era b?nuit? c? ar fi avut anumite sarcini de spionare pe lâng? curtea româneasc?.
Serbia cump?ra mari cantit??i de sare ?i f?cuse o tranzac?ie de aprovizionare cu vreo 65.000 de arme, muni?ii ?i s?bii de la Tula, transportate într-un uria? convoi care trecuser? grani?a pe la Bolgrad, traversar? Principatele ?i se îndreptau c?tre Belgrad. Sesiza?i, emisarii Înaltei Por?i, deloc poftitori ca Serbia, aflat? sub suzeranitatea sultanului, s? se înarmeze, au intervenit la domnitorul Cuza, împreun? cu ambasadorii Angliei ?i Austriei, apoi ?i cu trimi?ii Prusiei ?i Fran?ei, cerând ultimativ oprirea convoiului ?i confiscarea armelor (C. Giur?scu, „Via?a ?i opera lui Cuza Vod?“). Promi?ând cercet?ri ?i m?surile adecvate, acestea s-au lungit pân? ce transportul a ajuns la destina?ie.
În zilele acelea de mare tensiune (noiembrie-decembrie 1862), cu multe note amenin??toare, Maria s-ar fi aflat în preajma domnitorului, sus?inând curajul înfrunt?rii marilor imperii. Drept mul?umit? pentru imensul ajutor fr??esc acordat de Principate ??rii sale, principele Mihail al Serbiei i-a trimis lui Cuza, ca dar simbolic, celebra sabie cu inscrip?ia pe lam?: „Amico certo în re incerto“ (Prietenului sigur în vremuri nesigure).
So?ie ?i apoi v?duv? a unui personaj dup? care i-a r?mas numele de principes? Obrenovici, mai tân?r? cu vreo 7 ani decât doamna Elena, cochet?, inteligent? ?i figur? încânt?toare cu ochi fascinan?i, Maria f?cea furori prin saloanele vremii. Având cuno?tin?e politice ?i de limbi str?ine, datorit? traiului în lumea cur?ii sârbe?ti refugiat? în Valahia, l-a fermecat cu u?urin?? pe chipe?ul colonel Cuza Vod?.
Prezent? pe lâng? domnitor atunci când nu mergea la feciorul din Belgrad (a fost acceptat? pân? la majoratul lui Milan), Maria avea s?-i am?rasc? sufletul doamnei Elena pe care familia din Sole?ti o sf?tuia s? divor?eze. Iubind cu resemnare pe blajinul ei Alecu Cuza, Elena a?tepta r?bd?toare „poc?in?a“ adus? de ani, cum f?ceau ?i alte, multe surate, cu so?ii lor prin?i de p?cate ?i mai pârdalnice precum jocuri de c?r?i, cu chefuri ?i femei, ce duceau la pierderea averii.

Autoexilarea de trei ani la Paris

Retras? la Paris vreo trei ani la îndemnul so?ului, pentru a nu se expune intrigilor, Elena a c?l?torit în Italia, a citit mult, a purtat coresponden?? cu Hermiona Asachi – c?s?torita cu Edgard Quinet ?i exilat? cu so?ul în Elve?ia -, a frecventat spectacole, expozi?ii ?i saloane culturale, fiind primit? ?i de împ?ratul Napoleon.
Astfel, sfioasa doamn? Elena s-a schimbat radical, încât, la întoarcerea acas? (1862), p?rea o alt? femeie uimindu-l pe so? ?i uluindu-?i rivala care s-a retras smerit? într-o casa mic? din mahalaua Amzei lâng? Podul Mogo?oaiei (azi Calea Victoriei).
Doamna Elena a luat comanda palatului domnesc. Organiza primiri, se ocupa de educa?ia femeilor, lua în grij? b?trânii, ini?ia ac?iuni sociale ca o politician? de „culoare ro?ie“ – cum spunea so?ul lui C. A. Rosetti -, înfiin?a Azilul pentru copii, vizita ora?e, spitalele ?i ?colile ajutându-le prin competen?a instruirii parisiene.
Fiindc? Cuza cump?rase Palatul de la Ruginoasa (1862), doamna Elena s-a ocupat de înzestrare ?i mobilare. Ruginoasa era locul ei de refugiu, numai cu so?ul, unde rivala nu avea acces.
Maria n?scând un b?iat, cu gândul de a deveni doamn? oficial? cum se spunea, în familie ap?rea alt? problem?. Într-o zi, Alecu i-a propus s?-l înfieze, drept copil orfan g?sit, dar doamna Elena a refuzat sim?indu-se jignit?. Asistând îns? din balcon la o întâlnire a lui Cuza cu ??ranii veni?i la Ruginoasa (septembrie 1864) s?-i mul?umeasc? pentru legea rural? ce transformase „trei milioane de cl?ca?i în trei milioane de proprietari“, i-a considerat „p?catul“ minor, pe lâng? marele acte patriotice. Astfel, generoas?, i-a îndeplinit dorin?a spunându-i c? înfiaz? copilul din datorie de suflet „cum tu î?i faci o datorie de sânge“.

Mam? iubitoare pentru fiii nelegitimi ai lui Cuza

?i-a cunoscut fiul la Bucure?ti, unde, într-o zi, pe u?a camerei sale a intrat împins de careva „un prichindel speriat cu un buchet mare de flori în mân?“. Fiindc? se preg?tea de plâns, doamna Elena a îngenuncheat lâng? el pe covor ?i l-a mângâiat pe p?rul b?lai, i-a dat bomboane ?i micul Alexandru, de vreo doi ani, dezmierdat cu numele sârbesc Sa?a, devenea dragul ei fecior, urmat apoi ?i de al doilea, Dimitrie. I-a înfiat în aprilie ?i noiembrie 1865.
Gestul înt?rea c?snicia, Cuza ?tiindu-?i so?ia o mam? des?vâr?it?, mai bun? decât Maria. Via?a continua, doamna Elena ocupându-se de copiii pe care mama lor avea motiv s?-i viziteze adesea la palat. Acolo o g?seau ofi?erii comploti?ti intra?i cu pistoalele în dormitorul domnitorului pe la cinci diminea?a, în 11 februarie 1866, cerându-i s? semneze abdicarea.
Arestat, dup? semnare, a fost dus în casa unui conspirator, apoi la Cotroceni, unde, cu ajutorul consulului francez Tillot, l-a putut vedea ?i Elena, în?elegându-se ca dânsa s? mai r?mân? câteva zile (pân? în 17 februarie) pentru a preg?ti copiii de drum ?i a rezolva inerentele probleme de familie ?i gospod?rie.

Exilul ?i moartea lui Cuza

Urcat într-o tr?sur? special?, în seara de 13 februarie 1866, ex-domnitorul p?zit de trei militari era condus la Predeal ?i exilat peste grani??. Spre surprinderea tuturor, pe drum i s-a al?turat ?i Maria care a plecat de bun?voie cu omul proscris, care nu mai reprezenta nimic pentru o femeie interesat? de m?rire sau materialist?, cum o categoriseau contemporanii. De?i era b?nuit? c? ar fi fost unealt? a comploti?tilor, nu a dat nici o l?murire. A p?strat legea t?cerii.
Fiindc? omul care crease România, scosese din robie ??r?nimea ?i bisericile, ctitorise universit??i la Ia?i ?i Bucure?ti ?i introdusese marile reforme europene, pleca din ?ar? hulit ?i p?zit ca un tâlhar, l-a înso?it pân? la Viena. Acolo, trecând peste unele neîn?elegeri, a ajuns ?i doamna Elena cu copiii ?i fratele Constantin, înnegura?i de întâmplare ?i sup?ra?i de prezen?a ei.
Dup? aceea, familia întregit? s-a instalat apoi la Ober Dobling, la Floren?a, la Heidelberg, c?utând un loc prielnic pentru Cuza, care suferea de astm. În preajma lor ap?rea uneori ?i Maria, dar asta nu o mai sup?ra pe buna doamn? Elena, intrat? definitiv în drepturile sale matrimoniale ?i îngrijindu-?i cu d?ruire so?ul, care îi aprecia bun?tatea ?i în?elepciunea. Doamna Elena o primea pe Maria cu mil? ?i în?elegere s?-?i vad? copiii, considerând-o „o biat? r?t?cit?“ în drumurile ei. „Nu cobora la nici o intimitate cu ea, dar era mai îng?duitoare, era doar mama copiilor care îi aduceau bucurie prin dr?g?l??enia lor ?i rost vie?ii“ (Lucia Bor?, „Doamna Elena Cuza“). Fra?ii erau revolta?i de aceast? via?a în comun ?i-i cereau s? divor?eze.
Iert?toare, ca o sfânt?, avea s? spun? mai târziu c?, pe lâng? p?catul iubirii ei mistuitoare, Maria f?cuse mari ?i neîn?elese sacrificii, n?scând pe ascuns cei doi prunci d?rui?i ei ?i lui Alecu f?r? nici o preten?ie.
Clevetitorii n-aveau decât s? trâmbi?eze c? tolera un trai comun. Erau ca o familie aruncat? de valurile vie?ii pe meleaguri str?ine ce se bucura de întâlnirea cu cei cunoscu?i.
Când se aflau la Ober Dobling, a venit de la Ia?i ?i mama Mariei, b?trâna Smaranda Catargi, care aducea un mesaj de la Iordache Lambrino, so?ul surorii doamnei Elena. În scrisoarea din 2/14 aprilie 1869 a lui Cuza c?tre cumnat scria: „Doamna Smaranda Catargi a fost s? petreac? câteva zile la Dobling la fiica sa, ea a plecat chiar ast?zi spre Belgrad, i-a spus ceia ce i-ai confesat în privin?a p?durii mele de la Ruginoasa“ (Muzeul Unirii, „Al. I. Cuza – Scrisori din exil“, edi?ie de Virginia Isac).
Recunosc?tor pentru devotamentul so?iei, Alecu nu uita s? o pomeneasc? în mai toate scrisorile adresate amicilor, c?rora le trimitea ?i ur?rile „principesei Elena“. Veni îns? noaptea n?praznic? din 3/15 mai 1873 când inima f?uritorului Unirii a încetat s? mai bat?. Era la Heidelberg, unde sosise cu copiii pentru a?ezare la studii. Adus la Ruginoasa, a fost îngropat cu onoruri na?ionale (29 mai 1873), ce veneau prea târziu pentru marele om distrus suflete?te.

Maria, încercând s?-?i ajute fiul aflat pe tronul din Belgrad

Maria Obrenovici nu era de fa??, fiind în zilele acelea la deschiderea Expozi?iei Universale din Viena ?i la un bal, ca doamn? de onoare în suita împ?r?tesei Augusta, so?ia împ?ratului Wilhelm I.
Datorit? situa?iei interna?ionale tot mai precare ?i preg?tirilor de r?zboi, când micile ??ri din Balcani î?i c?utau înfrigurate calea, cel?lalt fecior al Mariei, Milan, june doar de vreo 20 de ani aflat pe tronul din Belgrad, trecea prin clipe grele pendulând timorat între Viena ?i Petersburg, c?utând salvarea ??rii, pe care unii politicieni voiau s-o vâre în r?zboi. ?eful unui partid sârb spunea chiar c? Milan trebuie alungat „dac? nu va declara r?zboi turcilor“, ad?ugând: „Milan nici nu-i din sângele Obrenovice?tilor. Privi?i la capul lui ?i vede?i c? fizionomia sa este o fizionomie curat româneasc?“ (Miletici asupra prin?ului Milan, „Curierul de Yassi“, 4 iunie 1876).
Lâng? dânsul aveau s? vin? în ajutor toat? familia de la Ia?i: unchiul Gh. Catargi, fratele Mariei, locotenent colonel în armata român?, fost adjutant al lui Cuza, unchii Lasc?r Catargi ?i Alexandru Catargi, fra?ii mamei, m?tu?a Olga, sora Mariei, c?s?torit? cu marele finan?ist Petru Mavrogheni numit de Milan „papa“. Nu lipsea nici bunica „Gama“, Smaranda Catargi, care fusese ?i la Ober Dobling. Singura care lipsea era mama, Maria Obrenovici.
Maria îl p?r?sise pe Cuza la Floren?a (1870) ?i se aciuase pe lâng? marea curte împ?r?teasc? german? (cu puternicul cancelar al Europei Otto von Bismark), unde socotea c? putea ob?ine un ajutor pentru feciorul aflat în mare cump?n? în zilele când r?zboiul ruso-turc se apropia de Balcani. Soarta nu-i d?du prea multe ?anse c?ci nemiloasa boal? a secolului (cancerul), ce-i chinuia trupul de mai mult? vreme,
i-a curmat zilele la Dresda sau Vittburg (cum scrie colegul C. Ostap în articolul Maria Catargi Obrenovici, „Magazin Istoric“, noiembrie 1995). Împlinise doar 44 de ani. Puternic îmb?ls?mat?, s-a întors acas? într-un sicriu dublu. Era 16 iulie 1876, pe o vreme torid? de var?. La 18 iulie a fost înhumat? în cimitirul Bisericii „Sf. Spiridon“, mormântul fiind marcat cu inscrip?ia simpl?: „Maria Obrenovici, 3 august 1832 – 4 iulie 1876“.
A r?mas s? duc? mai departe calvarul unei vie?i de mucenic? doamna Elena Cuza, care a mai tr?it pân? în 1909 ?i cu care ne vom mai întâlni în alte pagini.

Ioan Mitican



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X