Începuturile româneşti ale mişcării pentru eliberarea Greciei

26 februarie 2008

Când se vorbe?te despre revolu?ia pornit? în anul 1821 pentru eliberarea Greciei, adesea se spune c? evenimentul ce a zdruncinat somnul împ?ra?ilor Europei ?i a schimbat mersul vie?ii feudale a popoarelor din Balcani „î?i are începutul la Ia?i.“ A?a sus?ine ?i contemporanul ei, Costache Negruzzi, în vestita sa scrisoare a VIl-a („Calipso“), publicat? prin 1857, ?i de asemenea dau m?rturie cele dou? pl?ci de marmur? din pere?ii S?lii Gotice de la M?n?stirea „Sf. Trei Ierarhi “. Fixate în 26 mai 1993 de societatea ACREMIS (constituit? din ini?iativa profesorului Gh. Macarie) cu sprijinul Comunit??ii Elene, acestea gl?suiesc: „Aici, la M?n?stirea «Sf. Trei Ierarhi», la 27 februarie 1821, în prezen?a eteri?tilor ?i a simpatizan?ilor greci ?i români, Veniamin Costachi, mitropolit al Moldovei ?i Sucevei, a sfin?it drapelul Eteriei ?i a binecuvântat pe ?eful acesteia, prin?ul Alexandru Ipsilanti, dând prin aceasta semnalul luptelor pentru cauza sfânt? a libert??ii Greciei, în cadrul mi?c?rilor de eliberare a popoarelor din Balcani“.

Fiindc? pu?ini dintre acei care trec prin fa?a pl?cilor ?tiu cu adev?rat ce s-a întâmplat în zilele sfâr?itului de februarie ?i începutului de martie 1821, în pelerinajul nostru prin istoria ??rii române?ti se cuvine s? facem un popas ?i în fa?a vestitei biserici din Uli?a Mare.
La vremea aceasta, exact acum 187 de ani, clopotele de la M?n?stirea „Sf. Trei Ierarhi“ d?deau îndemn de biruin?? miilor de tineri greci ce se-adunau în batalioane, m?r??luiau cântând pe Uli?a Mare ?i-?i închinau via?a marelui dor de eliberare a ??rii lor. Dar peste vreo trei luni, acelea?i clopote se tânguiau înfiorate, c?ci veneau zile de restri?te, despre care acela?i cronicar, C. Negruzzi, scria îndurerat ?i în?eleg?tor în acela?i timp: „precum în toate revolu?iile, asemene ?i în aceasta s-au f?cut mai multe eccesuri, c?ci totdeauna printre patrio?i se vâr? oameni de acei care caut? a se folosi de orice tulburare. Dup? stricarea (învingerea) eteri?tilor la Dr?g??ani ?i Sculeni , toate c?peteniile ce erau de omenie, fugind care încotro, h?itui?i, ??rile noastre r?maser? în prad?, Ia?ul se pustii. Or??enii bejen?nir? în Bucovina ?i Basarabia, unde g?sir? dispera?i azil.“
Marele ideal al eliber?rii Eladei, pentru care se jertfiser? mii de suflete idealiste, devenise pentru unii o n?past?, iar pentru al?ii o jalnic? durere, însângerat? ?i p?tat? de pâng?riri, a?a cum se întâmpl? adesea la asemenea ac?iuni. A fost o lupt? tragic? în care Ia?ii, ca ?i Bucure?tii, au intrat cu m?rinimie, au suferit crunt, au iertat apoi cele p?c?tuite ?i s-au bucurat când Grecia ?i-a dobândit fiin?a str?bun?.

Grecii din Ia?i aveau sprijinul domnitorului Mihail ?u?u

Era pe timpul ultimului domnitor dintre tr?itorii Fanarului trimi?i de Înalta Poart? pe scaunul domnesc al Moldovei. Primise firmanul din 12 iunie 1819, se numea Mihail Su?u Vod?, era luminat ?i d?dea toat? silin?a s?-i ajute pe tinerii patrio?i greci – dintre care mul?i academi?ti (studen?i ai Academiei Domne?ti din Uli?a Mare) – care socoteau c? a venit vremea eliber?rii p?mântului str?mo?esc.
Vecinul s?u, Alexandru ?u?u, domnul Munteniei, mai precaut, se ?inuse mai departe ?i, ca s? nu p?c?tuiasc?, plecase pe cealalt? lume, în noaptea de 18/19 ianuarie 1821.
Dup? 1711, domnitorii ??rilor române?ti erau numi?i de Poart?, prin rotire, dintre membrii familiilor alese: Mavrocordat, Ghica, Calimachi, ?u?u, Moruzi.
Bogatul imperiu bizantin intrând treptat sub st?pânirea otoman? dup? c?derea Constantinopolului în mai 1453, sumedenie de locuitori greci însp?imânta?i au umplut cet??ile Europei, a?ezându-se la Viena, Vene?ia, Buda, Sibiu, Bra?ov, Bucure?ti, Gala?i, Br?ila, Ia?i, nu pu?ini ajungând ?i pe malul M?rii Negre, la Odessa ?i mai departe. Dintre ace?tia, de-a lungul timpului s-au ridicat înzestra?i negustori, profesori, juri?ti, scriitori. Al?ii, r?ma?i în Constantinopolul ocupat de sultanul Mahomed al II-lea, cu priceperea lor negustoreasc? ?i u?urin?a înv???rii limbilor str?ine, au ajuns slujitori de n?dejde (chiar dragomani – t?lmaci secretari) în cancelariile împ?r?te?ti ?i cu trecere la marele vizir, motiv ca unii s? fie cinsti?i cu dreg?torii însemnate ?i chiar cu scaunul domnesc din Principatele române.
La Constantinopol func?iona ?i Patriarhia c?reia puterea mahomedan? i-a l?sat libertatea p?storirii ortodoxiei din ??rile trecute sub suzeranitatea sultanului.

Înfl?c?ra?i de o „Marseillaise“ adaptat? de Riga Vele?tinul

Îns? mai to?i grecii risipi?i în lume se sim?eau înstr?ina?i ?i purtau în suflet dorul ??rii str?mo?e?ti, tot mai aprins în preajma anilor 1800, ?i, adesea, cei tineri, crescu?i în spiritul progresist al ?colilor europene, fredonau cântece patriotice, între care celebra „Marseillaise“ a lui Rouget de Lisle, adaptat? pe versurile cunoscutului poet grec revolu?ionar Rigas Velestinlis (foto), profesor la Academia Domneasc? din Bucure?ti, autorul unui manual de fizic?, ucis la Belgrad, în iunie 1798 (Riga Vele?tinul, considerat român macedonean, grecizat):
„Haide?i, copii ai grecilor/ Hai, copii de greci cu to?ii,/ C?ci ne cheam? scumpa ?ar?./ S? fim vrednici de p?rin?ii,/ Care început ne dar?.“ Se cânta cu acela?i elan ?i patos ca ?i versurile: „Allons, enfants de la Patrie“.
Cântecul devenise popular ?i „pl?cea chiar ?i oficialit??ilor turce?ti“, cum nota postelnicul domnitorului ?u?u, faimosul poet ie?ean Iacovachi Rizos Nerulos, sus?in?tor al Eteriei.
Evocând zilele anilor aceia, el scria c? la Ia?i, prin 1814, se tip?rise o culegere cu cântecele revolu?ionare ale lui Rigas.
Versurile lui Rigas, ca ?i ale lui Athanasios Hristopulos ?i ale lui Nerulos, însufle?eau cercurile de tineri greci patrio?i ie?eni ?i erau pref?cute în cântece de arhidiaconul Nichifor, din insula Hios, cu studii la ?coala de muzic? a Patriarhiei din Constantinopol, profesor de „musichie“ stabilit la Ia?i, în M?n?stirea Golia (Nikos Gaidagis, „Un manuscris ?i o variant? necunoscut? a Marseillaisei grece?ti“). Diaconul le adunase, transpunându-le pe note muzicale folosite în „psaltichii“ (1813).

1814, anul na?terii Eteriei

În anul 1814, mai mul?i intelectuali greci au alc?tuit, la Odessa, „Societatea Prietenilor“, numit? pe grece?te „Philike“/„Hetairia“ – „Eteria“, sus?inut? de intelectuali forma?i în mediul ideilor avansate ale Europei ?i doritori s? se întoarc? sub cupolele vechilor temple ateniene. Aderarea se f?cea simplu, pe baza unui jur?mânt, subscriind c? „între noi ?i tiranii patriei noastre singurele mijloace de împ?care sunt focul ?i fierul ?i nimic altceva“.
Ideile Eteriei discutate intens prin 1819 ?i sus?inute financiar de marii negustori Nicolae Scufas, Athanasie Tzakalov ?i Emanoil Xanthos s-au împr??tiat în Rusia, Principate, Grecia, Bulgaria ?i în celelalte ??ri din Balcani, formându-se pretutindeni filiale numite „eforii“.
Printre primele au fost cele din Gala?i ?i din Ia?i urmate de altele în Rusia, Grecia, Bulgaria, Academia Domneasc? din Ia?i înfiin?at? prin 1764, ca ?i aceea din Bucure?ti fiind socotite „caii troieni din care au ie?it eroii de la Dr?g??ani“ („Grecii din România“).
La Eterie aderaser? ?i români care considerau c? odat? cu Grecia se vor elibera ?i ??rile lor. Spa?iul Principatelor bucurându-se de oarecare autonomie ?i mai pu?in? supraveghere din partea puterii suverane, „profesorii ?i elevii greci de la Academia Domneasc? din Bucure?ti ?i din Ia?i au format Batalionul Sfânt“ („Grecii din România“).

Conduc?torul mi?c?rii era fiul domnitorului Constantin Ipsilanti

Conduc?tor sau epitrop general (generalisim) al mi?c?rii, ales în 1820, era Alexandru Ipsilanti, fiul lui Constantin Ipsilanti, fost domnitor la Ia?i (1799- 1801) ?i la Bucure?ti (1802- 1806), retras apoi în Rusia. Alexandru Ipsilanti era general în regimentul de gard?, ca ?i fra?ii s?i, Dimitrie, Nicolae ?i Gheorghe. Participase la r?zboiul Rusiei de ap?rare împotriva lui Napoleon, din anul 1813, pierzându-?i un bra?. Se bucura de trecere în Basarabia, sora lui fiind c?s?torit? cu guvernatorul civil al Basarabiei. Acolo aveau ?i mo?iile (Gh. Bezviconi, „C?l?tori ru?i în Moldova“).
Faptul c? domnitorii din Principate proveneau din cartierul grecesc Fanar al Istanbulului a f?cut ca mi?carea s? aib? trecere în Moldova ?i ?ara Româneasc?, intrând în ea ?i unii dintre grecii dreg?tori munteni ?i moldoveni (Iordache Olimpiotu, Ioan Farmache, c?minarul Sava, Vasile Caravia) ?i chiar dragomanul lui Plzani, consulul rus de la Ia?i (Gheorghe Leventis).
Armatolii, locuitorii români din mun?i (macedoneni), sprijineau cu însufle?ire cauza. Riga(s) Vele?tinul, secretarul domnitorului Alexandru Vod? Ipsilanti (1774-1782) din Bucure?ti, d?duse semnalul înc? din 1780, înfiin?ând „Societatea Amicilor“ (A. D. Xenopol). Marseillaisa greceasc?, ca ?i aceea francez?, era pe buzele tuturor tinerilor de la Academia Domneasc?, din uli?a Mare cântându-se odat? cu aceea francez?:
„Scula?i, copii ai elenilor,/ Vremea gloriei a sosit….“
„Allons, enfants de la Patrie,/ Le jour de gloire est arrive…“
Tudor Vladimirescu, în lupt? cu
balaurii „care
ne înghit de vii“
Activând intens la Chi?in?u ?i în marele port Odessa cu leg?turile sale interna?ionale – ini?iatorii sperau s? atrag? toat? cre?tin?tatea, mai ales cea ortodox?, într-o stra?nic? revolt?, pentru care adunau fonduri, arme, cai ?i lupt?tori. N?zuiau s? înceap? lupta din Peloponez sau din Principate, dar au r?mas la ultima solu?ie, dorind s?-i mi?te ?i pe vecinii bulgari, sârbi, muntenegreni, afla?i, de asemenea, sub domnia sultanului.
Îl aveau de partea lor ?i pe Kara-Gheorghe conduc?torul r?scoalei sârbilor din anii 1804-1813, retras în Rusia, cât ?i pe pe Milo? Obrenovici, urm?torul cârmaci al r?scula?ilor sârbi („Documente IV“, nr. 32) ?i doreau s?-l atrag? ?i pe Tudor Vladimirescu, fostul comandant de panduri . Acesta începuse o r?scoal? în Oltenia împotriva ocupa?iei str?ine, dar ?i a opresiunii marilor boieri autohtoni, balaurii „care ne înghit de vii“, cum se scria în proclama?ia de la Pade?, dat? la 23 ianuarie 1821 (S. Gârleanu, „R?scoala condus? de Tudor Vladimirescu“). Ridicând în picioare toat? Oltenia, Tudor Vladimirescu i-a alungat pe st?pânitorii hulpavi ai p?mânturilor ?i pe reprezentan?ii domniei n?imite, iar la 21 martie a intrat în Bucure?ti, capitala ??rii Române?ti.

22 februarie 1821

Zi de seam?. La Ia?i se strânge Eteria, iar la „Sf. Trei Ierarhi“ se întrune?te statul ei major.
Socotind momentul potrivit ?i preg?tirile terminate în Basarabia, unde sosise de mai mult? vreme, la 21 februarie 1821, Alexandru Ipsilanti anun?a printr-o scrisoare trimis? din Chi?in?u: „Eu, împreun? cu fra?ii ?i rudele mele, pornesc disear? spre Ia?i unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom începe.“
Conformându-se, în 22 februarie 1921, împreun? cu fra?ii (Gheorghe ?i Nicolaie), a trecut Prutul pe la vama Sculeni ?i, înconjurat de vreo 200 de arn?u?i ce veniser? s?-l „întâmpine, ca pe un crai“, a sosit la Ia?i („Documente privind istoria României. R?scoala din 1821“).
Îl înso?ea cneazul Gheorghe Matveevici Cantacuzino-Deleanu (dup? unii, cumnatul s?u), colonel în retragere, care mai avea un frate, Alexandru, ?i era feciorul vestitului boier ie?ean Matveevici Cantacuzino, st?pânul caselor din fa?a Mitropoliei – unde-i acum Prim?ria (Palatul Roznovanu) ?i al domni?ei Ralu Callimachi – fiica domnitorului Grigore Callimachi (1761-1769).
Au tras la „casa principesei Cantacuzino“, cum raporta superiorilor s?i, la 5 martie, generalul rus Ivan Inzov („Documente“). Casa cantacuzineasc? r?mas? mamei cneazului era pe strada Golia, vizavi de palatul lui Dumitrache Sturdza (unde-i acum Po?ta).
Casa, cump?rat? de Camera de Comer? ie?ean?, a fost înlocuit?, prin 1925, de imobilul existent ?i acum (fost sediu BancPost ), pe care s-ar cuveni o plac? de amintire a zilelor anului 1821.
Momentul fiind de mare însemn?tate, c?ci tulbura ?i schimba mersul lini?tit al ??rii ?i cursul domniei, la gazd? au venit imediat ?i domnitorul Mihail ?u?u, cu postelnicul s?u, Iacovachi Rizos Nerulos (Iakovos Rizos Neroulos, 1778-1849).
A doua zi, generalul l-a chemat pe egumenul grec de la „Trei Sfetite“ ?i i-a dat s? tip?reasc? proclama?iile mi?c?rii, ce vesteau strângerea trupelor de volintiri, din toate straturile sociale, dispu?i s? lupte sub steagul Eteriei, statul major instalându-se chiar la M?n?stirea „Sf. Trei Ierarhi“, unde se f?ceau înscrierile ?i se depuneau contribu?iile ?i banii.
O însemnare pe o carte de atunci ar?ta c? la „M?n?stirea Treisfetitelor s? adun? to?i eteri?tii: acolo s? sf?tuesc ?i numesc pe postelnicul Rizu (Iacovachi) ministru a toat? Eteria, iar efori pe vl?dica Irinoplosu de la Golia, pe Tresfeteanu (Trisfetiteanu), stare?ul Serafim de la «Sf. Trei Ierarhi», pe Luca Flore?teanu stare?ul de la Flore?ti, pe Deoghenide (un lipscanu negu??toriu) ?i pe Panaitachi Panu.“

Vânzoleal? mare la m?n?stirea „Sf. Trei Ierarhi“

Ac?iunea recrut?rii pornind în iure?, f?r? nici o discre?ie ?i ordine, militarii profesioni?ti ai vremii, arn?u?ii de origine albanez?, greac?, sârb?, muntenegrean?, caucazian? ?i alte neamuri iu?i, mânuitori de arme, n?imi?i s? apere scaunul domniilor ?i casele boiere?ti, p?r?seau slujbele, trecându-se cu plat? pe listele Eteriei. Prin arn?u?i adesea se în?elegea soldat lefegiu, lupt?tor cu brâul plin de pistoale, pumnale ?i iatagane, adesea îmbr?cat în fustanel?.
Vânzoleala în jurul m?n?stirii fiind mare, ca s? nu tulbure lini?tea capitalei ?i s? existe loc destul pentru ad?postire în chilii ?i corturi, cât ?i teren de instruire ?i antrenament, generalul a mutat statul major al revolu?iei la M?n?stirea Galata – închinat? Sfântului Mormânt – unde cartiruia ?i dânsul.

Arn?u?ii au b?gat spaima în negustorii turci din Moldova

Pentru început, la 23 februarie, a publicat o proclama?ie c?tre „norodul ??rii Moldovei“, garantând „siguran?a persoanelor ?i a averilor“. Unii dintre arn?u?i, c?zând în p?catul tovar??ilor din Gala?i, porniser? prigonirea sângeroas? a negustorilor turci din ora?: „La hanuri, în medul nop?ii, acei mai mul?i n?v?lescu,/ Al?ii a lovi Beilicu în câtu potu se sârguiescu./ Cine s? se împotriveasc? c?ci, s?racii, ame?i?i / Fiind to?i în a?ternuturi ?i întru somn adânci?i/ Stau z?luzi într-o uimire./ Amanu cu to?i striga./ Dau averile loru toate ?i începu a se ruga.“
Faptele fiind condamnate de ie?eni, care nu încuviin?au asemenea purt?ri ?i osândirea unor nevinova?i, unii boieri au mers iute la domnitor, cerându-i s? se curme jafurile ?i purt?rile deloc cre?tine?ti, iar al?ii i-au ascuns pe cei n?p?stui?i. Ac?iunea a fost consemnat? de contemporanul vornicul Alecu Beldiman, autorul lucr?rii „Jalnica tragedie“, ce descrie evenimentele din zilele acelea în vreo 4.000 de versuri.
Lua?i sub ocrotirea Cur?ii domne?ti, turcii au fost aduna?i la Galata: „?i de acolo cu paz?, în carantin? i-au dusu. / Unde au sc?pat din grij?, din osând? ?i presupusu.“

Ordinul de organizare a armatei revolu?iei a fost dat la Galata

Continuând organizarea mi?c?rii, peste o zi, pe 24 februarie, generalul Ipsilanti a dat înc? alte trei proclama?ii: „C?tre grecii de pretutindeni“! („La arme, prieteni! Patria v? cheam?!“); „C?tre fra?ii din Eterie“ ?i „C?tre grecii din Moldova ?i din ?ara Româneasc?“.
Proclama?ia din 24 februarie gl?suia pentru ?tiin?a tuturor: „Iat?, dup? atâtea secole de suferin?e, î?i întinde iar??i Fenixul Eladei aripile sale cu mândrie ?i cheam? sub umbra sa pe adev?ra?ii ?i ascult?torii ei fii.“
Acei ce nu luau armele pentru eliberarea Greciei urmau a fi privi?i „ca bastarzi nedemni de numele elen.“
F?r? z?bav?, la 25 februarie, în cartierul general de la Galata, Ipsilanti a semnat ?i ordinul de organizare a armatei revolu?iei, cu dou? corpuri: primul sub comanda strategului Gheorghe Ipsilanti, iar al doilea sub mâna polemarhului Nicolae Ipsilanti (ambii, fra?ii s?i). Cu acest prilej, spre bucuria unora ?i invidia altora, a f?cut ?i avans?ri în grad, numind comandan?i, tagmatarhi (maiori) ?i hiliarhi (c?pitani), dând a în?elege ?i c? „o mare putere“ îi sus?ine (Rusia). Afirma?ia se considera posibil? deoarece secretarul Ministerului de Externe din cabinetul împ?ratului de la Petesburg era contele Ioan Capodistria (1816-1822), grec de origine, pe ajutorul c?ruia se conta.
Tot de la „Sf. Trei Ierarhi“ se lansau cererile pentru arme, praf de pu?c? ?i gloan?e (de care duceau mare lips?) ?i galbeni pentru plata ?i între?inerea armatei, „cei boga?i“ fiind chema?i „s? j?rtfeasc? o parte din averea lor“.
Unul dintre ace?tia, marele bancher Andreiu Pavli, încercând s? se opun? ?i retr?gându-se într-o ba?c? dup? zidurile m?n?stirii Golia, n-a rezistat c?ci, înconjurat de cona?ionalii s?i revolta ?i de avari?ia ?i lipsa lui de patriotism, l-au silit s? deschid? punga ?i s? dea vreo 600.000 de lei, contribuind astfel la fondul de vreo 1.500.000 de lei, cât reu?ise s? adune pân? atunci mi?carea.
În nota de pe carte scria: „Eforii dau proclama?ie c? primesc osta?i cu leaf?, care proclama?ie s-au lipit pe toate uli?ele ora?elor. ?i pentru ca s? poat? da arme la cei ce nu aveau, au publicat c? ori?icine ar avea arme, s? le duc? în M?n?stirea «Trei Sfetitelor», spre a-?i primi plata pe ele, c?ci la dimpotriv?, urmare s? vor lua cu sila“.
Totodat?, eteri?tii au cerut ?i 2.000 de cai din ?ar?, la care boierii s-au împotrivit. „Atunci au început arn?u?ii a pr?da hanurile, dughenile ?i casele, f?r? cru?are, sub cuvânt c? se caut? arme ?i cai.“
Multe ajutoare au sosit îns? din Chi?in?u, Ismail ?i Odessa, de acolo venind la Ia?i mul?ime de tineri voluntari (volintiri) ?i arn?u?i.
A?a au tr?it Ia?ii zilele marelui entuziasm al tinerilor greci cu s?bii la ?old ?i arheri în frunte, ce m?r??luiau pe Uli?a Mare ?i pe Copou, cântând mar?uri eroice, gata s?-?i dea via?a pentru Elada.

                                                                                                Iaon MITICAN



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X