„Domnule Eminescu, numirile pe care le fac trebuie să fie ireproşabil de corecte“

18 martie 2008

 

În plimb?rile noastre literar-istorice, l-am înso?it pe I. L. Caragiale, am c?utat pa?ii regelui poeziei – Vasile Alecsandri, l-am urm?rit pe Mihai Eminescu mergând, vis?tor, pe strada Plopilor f?r? so? sau pe „o strad? prea îngust?“ (Sfântul Ilie), unde se afla icoana sufletului s?u – Veronica Micle, am ascultat ecouri junimiste în vechile zidiri din uli?a Golia, dar nu l-am întâlnit pe eruditul profesor Titu Maiorescu, omul care a jalonat începuturile literaturii moderne române?ti ?i a contribuit la formarea marilor sale talente.
Fiindc? i s-au închinat multe pagini, iar pe internet se g?sesc peste 300.000 de referin?e cu numele s?u, s-ar p?rea c? n-ar mai fi nimic nou de spus despre Titu Maiorescu. La prima vedere, dar nu în realitate, c?ci, despre anii tinere?ii ?i locurile în care a tr?it, adesea, zile nefericite, mai sunt multe de aflat.

A?adar, s? oprim din mers neostenitul crug al vremii ?i s?-l întoarcem în uitatul an 1862. De ce tocmai atunci? Fiindc? la jum?tatea lunii decembrie din acel an, sosea, din Bucure?ti în târgul Ie?ilor, tân?rul jurist ?i filosof Titu Liviu Maiorescu, purtând în buzunar dou? licen?e, un doctorat ?i decretul de numire ca director al Gimnaziului Central (Academia din uli?a Arcu) ?i profesor la Universitatea ie?ean?, înfiin?at? în locul fostei Academii a lui Mihail Sturdza în octombrie 1860. Plecase din Bucure?ti la 9 decembrie (stil nou), într-o tr?sur? cu arcuri, închis?, tras? de opt cai, înso?it de consoarta sa, tân?ra berlinez? Clara, fiica juristului Kremnitz, cu care se c?s?torise în capitala Prusiei.
Nu-i greu de închipuit ce ?oc o fi fost în sufletul entuziastului profesor, privind din mersul tr?surii casele scunde, acoperite cu stuf ori ?indril? ale birjarilor scape?i din valea P?curarilor, pe unde drumul Bac?ului ?i al Sucevei intra în capitala Moldovei. Priveli?tea a fost descris? cu sarcasm de Mihail Kog?lniceanu în vestita sa cronic?. Printre micile zidiri din ceamur ?i chirpici, r?s?rea, ici-colo, cl?direa câte unui han cu ograda larg? cât un suhat, vreo dughean? oblonit? ca o cetate ?i abia spre cap?tul de sus al uli?ei, pr?p?stioas?, ap?reau câteva conace boiere?ti ?i c?soaia „Creminalului“ – închisoarea ora?ului – în jurul c?reia patrulau str?jeri fioro?i cu ?panga la pu?c?.
M?surând din priviri sinistra zidire, musafirul se gândea, probabil, la p?rerea ce ?i-o f?cea Clara despre viitoarea lor re?edin??, atât de diferit? fa?? de marele ei Berlin, cu str?zi luminoase, pavaje de granit ?i înalte palate monumentale.
Emo?iona?i, au coborât la fosta Academie, în fa?a aripii stângi (unde-i acum cl?direa Colegiului Na?ional) unde se afla Internatul ?i locuin?a directorului ?colii cu cele trei od?i la etaj din cap?tul cl?dirii (spre gr?dina hotelului „Traian“ de ast?zi).
 

Ia?ul dup? Unire, un ora? pustiit

Era 1862, dup? ce Ia?ii tr?iser? marele eveniment al Unirii din ianuarie 1859, dorit? cu entuziasm de locuitorii s?i, dar ce a avut nea?teptate consecin?e. Dup? mutarea dreg?toriilor capitalei Moldovei la Bucure?ti, începând cu ianuarie 1862, sumedenie de amploia?i r?m?seser? f?r? atribu?ii ?i mijloace de trai, s?r?cia cuprinzând frumoasa capital? a Moldovei. Casele boiere?ti se pustiiau, dughenile ?i atelierele tr?geau obloanele, mul?i dintre locatarii lor c?utând salvarea pornind spre noua re?edin?? domneasc?, Titu Maiorescu ?i doamna sa fiind dintre pu?inii musafiri care soseau cu gândul s? stea aici.
Tân?rul profesor se n?scuse la Craiova în 15 februarie 1840, începuse ?coala primar? la Bra?ov unde tat?l s?u, Ion Maiorescu, profesor ?i func?ionar public, poposise o vreme, a continuat la Craiova vreo doi ani ?i iar la Bra?ov (1848-1850), unde a frecventat ?i clasa I la gimnaziul din Schei, înfiin?at prin 1850 de unchiul s?u, Ioan Popazu (episcopul Caransebe?ului ?i fratele mamei, Maria Popazu-Maiorescu). P?rintele Ioan Maiorescu, profesor la mai multe ?coli (Cern?u?i, Craiova, Ia?i, Bucure?ti) mutându-se în 1851 cu serviciul la Viena, în Ministerul Justi?iei, feciorul a continuat studiile la gimnaziul ?i Academia Theresian? (Theresianum) – ?coala înaltelor familii austriece, pe care le-a terminat, în 1858, ca ?ef de promo?ie. Muncind sârguincios ?i ?inând-o într-un iure?, a frecventat cursurile universit??ii berlineze ?i a ob?inut doctoratul în Filozofie cu „magna cum laude“ la Universitatea din Gissen (recunoscându-i-se drept studii universitare ?i ultimii doi ani ai academiei Theresiene). Continuând în acela?i ritm ?i la Paris, lua licen?a în Litere, la Sorbona, ?i alta în Drept.
Astfel înarmat ?i animat de dorin?a particip?rii la ridicarea patriei pe f?ga?ul vie?ii europene, tân?rul Maiorescu s-a întors acas?, de?i cele dou? licen?e ?i doctoratul îi ofereau slujbe în ora?ele de studii.
Cu dânsul venea ?i so?ia pe care o cunoscuse în casa Kremnitz, unde fusese preparator pentru limba francez? al celor patru copii ai familiei (Klara, Helene, Herman ?i Wilhelm – viitorul so? al muzei eminesciene Mite Kremnitz).
Sosit la Bucure?ti, fusese numit supleant la Tribunalul de Ilfov ?i apoi procuror (octombrie 1862), dar, atras de cariera de profesor ?i solicitând un post în înv???mânt, a primit numirea la direc?ia Gimnaziului din Ia?i, pe lâng? care a ob?inut ?i postul vacant de profesor la Facultatea de Filosofie (16 noiembrie 1862).

Publicul ?int? al primelor conferin?e: „damele“

Avea doar 22 de ani, clocotea de energie ?i dorea s? aduc? un suflu nou înv???mântului românesc. Ambi?ios, doct, spirit ordonat având un caracter puternic ?i cinste exemplar?, a început s? se afirme în toat? plenitudinea.
În locuin?a Internatului, chibzuia planurile pentru modernizarea gimnaziului r?mas în localul Academiei dup? deschiderea Universit??ii, la 26 octombrie 1860.
Aici a ticluit primul anuar ?colar din Principate: „Anuariul Gimnaziului ?i Internatului din Ia?i, pe anul ?colar 1862-1863“, ?i a pus la cale conferin?ele publice de filozofie popular? despre educa?ie, prezentate din februarie 1863 în salonul B?ncii de pe uli?a Golia (unde se afl? acum Po?ta) ?i transformate peste un an în „Prelec?iunile populare“ (februarie 1864).
Vestea conferin?elor o d?dea „Lumina din Moldova“ a lui Bogdan Petriceicu Ha?deu. Într-un scurt articol, autorul scria „Prelec?iuni filosofice populare relative la familie ?i educa?iune. Sub acest titlu, se începe duminic?, în 10 februarie 1863, la 12 ore, ?i se vor continua în duminicile viitoare de la 12-1 amiaz?, în sala de Ia Banc?, un curs public unde se vor dezvolta în mod popular un ?ir de idei asupra educa?iunii în familie, luminate prin principii filosofice ?i mai ales estetice.“
Cu acest prilej, Maiorescu prezenta titlul celor 10 conferin?e ?i trasa drumul pe care trebuia s? mearg?, în viitor, ora?ul Ia?i: „Dac? E?ii nu mai sunt acum centrul administra?iunei, trebuie s? devie centru unei alte activit??i, centrul mi?c?rii literare ?i ?tiin?ifice“. Se f?cea astfel prima chemare pentru transformarea Ia?ilor în capital? cultural? a ??rii.
Pentru succesul ac?iunii, autorul se adresa p?r?ii feminine a societ??ii: „O mic? parte a unei asemene mi?c?ri sunt ?i cursurile publice. Îns?, pentru ca ele s? aib? un efect în societate, trebuie sus?inute prin dame, adev?ratul element social în timpul modern. C?tre Dame m? adresez în specie ?i mai ales c?tre mamele de familie, rugându-le s? asiste la aceast? încercare. Eu, din parte-mi, m? voi sili ca ora pe s?pt?mân?, în care m? vor încuraja cu prezen?a lor, s? nu fie o or? pierdut?. Tit. Livie Maiorescu.“

Rectorul de 23 de ani

Datorit? bogatei sale preg?tiri, pe lâng? cursul universitar de istorie pe care îl ?inea cu pasiune, în februarie 1863 a primit ?i func?ia de decan al Facult??ii de Filozofie, la 18 septembrie 1863 fiind ales ?i rector pentru patru ani, pân? în 1867. De asemenea, a fost numit Pre?edintele Comitetul de Inspec?iune al ?colilor din Moldova.
Entuziast ?i doritor s? dea ??rii o ?coal? temeinic? pentru instruirea dasc?lilor claselor primare, din octombrie 1863 accept? numirea la conducerea Institutului Preparandal din m?n?stirea „Sf. Trei Ierarhi “ (pentru preg?tirea înv???torilor ?i institutorilor), pe care avea s?-l transforme în vestita ?coal? Normal? „ Vasile Lupu “. Sprijinit de ministrul Instruc?iunii, Al. Odobescu, pleca pentru dou? luni la documentare în Germania.
Întorcându-se, la 8 ianuarie, a deschis ?coala în care preda Pedagogia, Gramatica român?, Psihologia ?i Compunerea (ini?iind, pentru prima oar?, practica pedagogic? a elevilor). Primind ?i locuin?? în ?coal?, la jum?tatea lui ianuarie 1864 s-a mutat în cl?direa lipit? de turnul intr?rii de la strad?. Aici s-a n?scut fiica sa, Livia, ?i l-a avut ca elev pe Ion Creang?, numit apoi institutor la recomandarea sa.
Tot la „Sf. Trei Ierarhi“, în cabinetul de lucru al directorului Maiorescu dotat cu o mas? lung?, „plin? de c?r?i ?i manuscripte“, din „casa ast?zi d?rmat? de la intrarea bisericii «Sf. Trei Ierarhi»“ (potrivit lui lacob Negruzzi), în seara de 10 februarie 1864, P. P. Carp prezenta traducerea „magnific?“ a piesei „Macbeth“. Cu acest prilej, participan?ii, T. Maiorescu, P. P. Carp, Th. Rosetti ?i Iacob Negruzzi, împreun? cu Vasile Pogor ?i al?i tineri, hot?rau înfiin?area Societ??ii literare „Junimea“, care avea s? devin? însemnat? institu?ie cultural? a ??rii. Întâlnirea din ziua de 10/22 februarie 1864 (pomenit? în scrisoarea directorului adresat? profesoarei de francez? Claudine Rickert), a fost socotit? apoi prima ?edin?? a „Junimii“.
Dorind formarea unei literaturi culte române?ti, profesorul a început ?i activitatea de critic literar, promovând valorile reale ?i publicând lucr?ri precum „Despre scrierea limbei române“, „Despre poezia român?“, „Direc?ia nou?“ (în care era consacrat poetul Mihai Eminescu, tân?r colaborator la „Convorbiri literare“).

Nevoit s?-?i apere onoarea la tribunal

Profesorul Maiorescu avea convingeri conservatoare, pledând pentru o concep?ie modern? a vie?ii culturale române?ti, dar sus?inând evolu?ia natural?, declarându-se împotriva „formelor f?r? fond“ ?i a imit?rii unor moravuri ?i principii occidentale nepotrivite culturii, credin?ei ?i mentalit??ilor române?ti
Pe lâng? „Prelec?iunile“ adresate publicului larg, în prim?vara anului 1864, tân?rul director al ?colii Normale ini?ia ?i un curs extraordinar de „Metodica Gramaticii Române“ („Metodic? ra?ional?, aplicat? la gramatica român?“) pentru elevele claselor superioare , viitoare „institutrice“ de la ?coala Central? de Fete (aflat? în localul ocupat ast?zi de Pavilionul ?apte al Spitalului de boli infec?ioase).
Conferin?ele încuviin?ate de Comitetul de Inspec?iune începeau la 2 martie ?i urmau lunea, miercurea ?i vinerea seara, pentru a putea fi audiate ?i de pedagogele ?i institutoarele din ora?, interesate de predarea gramaticii ?i limbii române în ?colile elementare.
La conferin?ele desf??urate sub privirile directoarei, participa, de obicei, ?i so?ia, Clara, doritoare s? înve?e române?te. Fiindc? dup? cursuri profesorul r?mânea câte o or? în odaia oficial? a subdirectoarei, unii politicieni universitari, în frunte cu profesorul N. Ionescu, sus?in?torii ai „Frac?iunii libere ?i Independente“, doritori s? îngenuncheze pe tân?rul lor coleg care avea convingeri conservatoare, rector ?i director al Institutului Normal, au f?cut din aceste ?ederi pricin? de def?imare. Bazându-se pe ?oaptele r?ut?cioase ale unor eleve la adresa subdirectoarei Emilia Rickert, „o biat? fat? gheboas? ?i urât?“, ace?tia porneau o campanie de pres? la gazeta „Tribuna Român?“, în care ap?reau articole fulminante despre leg?turi imorale ale profesorului cu respectiva. Ca efect, profesorul a fost destituit din toate func?iile, între octombrie 1864 ?i februarie 1865, urmând un proces la Tribunal (cerut de Maiorescu). În ap?rarea sa au s?rit P. P. Carp, V. Pogor, Octav Teodori, N. Mândrea, P. Ghica, I. Negruzzi, înscri?i la bar? din datorie de onoare ?i spulberând insinu?rile.
Procesul s-a încheiat cu achitarea acuzatului, declarat nevinovat, ?i a fost închis definitiv la Curtea de Apel, în 26 aprilie, pentru netemeinicie. Drept r?zbunare, rivalii au trimis la gazeta vienez? „Die Presse“ o coresponden?? din Ia?i, despre „un rector magnificus în fa?a tribunalului“, ca s? ?tie p?rintele Clarei ce poam? de ginere are la Ia?i.

Tragedia pierderii fiului de 3 ani

Dup? judecat?, profesorul Maiorescu s-a întors înving?tor la Institutul Normal, la catedr?, la rectorat ?i Comitetul de Instruc?iune, fîind reintegrat în toate func?iile, cu leafa cuvenit? lunilor de suspendare, dar via?a ?i familia îi fuseser? grav afectate. În timpul procesului, tr?ise ?i durerea pierderii p?rintelui, în august 1864, ?i a mamei, în septembrie, pentru înhumarea c?rora a efectuat lungi drumuri la Bucure?ti. Necazurile i-au afectat auzul urechii stângi ?i starea psihic?.
Avea doar 24 de ani ?i-l îndurerase ingratitudinea profesorilor mai vârstnici, uni?i împotriva unui coleg mai tân?r.
La 16 ianuarie 1868, fiind schimbat din func?ia de director al ?colii Normale „Vasile Lupu“, prin aprilie 1868, s-a mutat cu chirie în casa negustorului Mandel, într-o veche cl?dire boiereasc?, pe locul c?reia acum se afl? ?coala copiilor cu deficien?e de auz ?i vorbire (strada Br?tianu, vizavi de Teatrul Na?ional). Cump?rând, prin ianuarie 1869, casa Baldovici-Gluck din uli?a T?utu (azi, strada Sulfinei, unde s-a construit, dup? al Doilea r?zboi Mondial blocul de la num?rul 16), profesorul s-a mai mutat odat?. Aici, s-a n?scut b?iatul Liviu (Kiki), sâmb?t?, 9 august 1869, moa?? fiind „madame Rickert“, mama vestitelor fete Claudine ?i Emilia, ultima – eroina scandalului de la ?coala Central?. B?trâna zidire nu i-a adus noroc c?ci, la 26 noiembrie 1872, tr?ia tragedia pierderii copilului, ucis de angin?. L-a îngropat, cople?it de durere ?i disperare, în cimitirul Bisericii „Buna Vestire“, înconjurat de studen?i, profesori ?i nenum?ra?i ie?eni înl?crima?i.
Casa mult dorit? din uli?a T?utu devenise casa dezn?dejdilor, fa?? de care nu mai sim?ea nici o dragoste, râvnind iar mutarea.

„Trebuie s? te rog iar??i s?-?i dai doctoratul“

Prilejul nu întârzia c?ci, prin ianuarie 1874, s-a eliberat postul de ministru al Cultelor ?i Instruc?iunii ?i a fost propus s?-l ocupe fostul rector de la Ia?i. Îl recomandau experien?a, cinstea, larga sa preg?tire universitar? ?i dorin?a de a îmbun?t??i înv???mântul românesc.
A p?r?sit Ia?ii, ?i-a înstr?inat locuin?a ?i s-a mutat în capital?. La Universitate, spiritele abia potolite se încingeau iar??i. Fo?tii rivali, însp?imânta?i, î?i num?rau zilele a?teptând, înfrigura?i, destituirile obi?nuite dup? schimb?rile de guvern. N-a fost a?a, fiindc? ministrul Maiorescu dorea s? r?mân? „domn“ ?i n-a pricinuit nici un r?u.
Duminic?, în 7/19 aprilie 1874, a prestat jur?mântul, în urm?toarele zile l-a repus la catedr? pe fostul s?u rival, N. Ionescu, care îi cauzase mari suferin?e ?i fusese îndep?rtat de ministrul precedent.
Adresa apoi o scrisoare p?rinteasc? poetului Mihail Eminescu la Berlin, „Orangenstrasse, 6“, unde studia:
„Domnule Eminescu,
În în?elegere cu amicii D-tale de aici, trebuie s? te rog iar??i s?-?i dai doctoratul. Numirile pe care le fac trebuie s? fie irepro?abil de corecte. În ziua în care m? în?tiin?ezi c? ai titlul de doctor, e?ti numit profesor de filozofie suplinitor la Universitatea din Ia?i, pentru un an, dup? trecerea c?ruia trebuie s? te înscrii la concurs. ?i acum de câ?i bani ai nevoie? Ca avans, de re?inut, în rate, din viitoarea dumitale leaf? de profesor. Sub aceast? form? chestiunea nu poate avea nimic penibil pentru dumneata. Dar, te rog, nu «tic?it», ci indicare exact? a sumei ?i a datei doctoratului… Al dumitale devotat M.“

A murit în Bucure?tiul c?zut sub ocupa?ie german?

Peste doi ani, în ianuarie 1876, a demisionat, nemul?umit de neacceptarea legii înv???mântului pe care o propusese, a devenit apoi agent diplomatic la Berlin, iar mai târziu a primit func?iile de ministru al Cultelor, ministru de Externe, ministru al Justi?iei, prim-ministru, a contribuit la înfiin?area Academiei, a preluat conducerea ziarului „Timpul“, a pledat la tribunale ca avocat ?i în Parlament ca deputat, a predat la Universitate devenind rector, a scris ?i a promovat lucr?ri filosofice ?i de critic? literar? ?i a sus?inut cu ardoare Societatea „Junimea“.
Locuin?a sa din Bucure?ti, de pe strada Mercur (azi, demolat?), era locul întâlnirii junimi?tilor, iar în salonul primitor î?i prezentau crea?iile Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, I. L. Caragiale, I. Slavici, Duiliu Zamfirescu ?i al?i iubitori ai muzelor, ce-?i încredin?au crea?iile revistei „Convorbiri Literare“, mutat? ?i ea la Bucure?ti.
Om de mare delicate?e sufleteasc?, l-a ajutat pe Mihai Eminescu pân? în ultimele sale clipe, trimi?ându-l pentru tratament la Ober Dobling ?i îngrijindu-se de refacerea sa la Ia?i, unde trimitea bani pentru între?inere (1884-1886).
Cople?it de cruzimile primului r?zboi mondial ?i de jefuirea teritoriilor ocupate de Puterile Centrale, la data de 18 iunie 1917 trecea în cealalt? lume. Adept al politicii de neutralitate, r?m?sese în Bucure?tii c?zu?i sub ocupa?ie. A fost înhumat la Bellu, departe de iubitul s?u fiu din cimitirul bisericii „Buna Vestire“ de la Ia?i.

Ioan Mitican



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X