Asachi, uitatul „referendar“ al învăţământului românesc

24 septembrie 2008
Asachi, uitatul „referendar“ al înv???mântului românesc

În 1812 a ob?inut un post de „referendar“ (referent) la departamentul Treburilor de afar? (Externe) ?i a început neostenita sa lupt? pentru prop??irea Moldovei „prin ?coal?, limb? ?i cultur?“

 

 

Undeva, pe strada Codrescu din Ia?i, la num?rul 2, se afl? o cas? b?trâneasc? cu etaj, intrare modest? lateral? ?i pere?i dosi?i în umbra unui pâlc de pomi, tei ?i mesteceni, ce-?i caut? lumina avântându-se spre în?l?imile cerului. În fa?a ei, ascuns în uitare, se afl? un monument spre care se pleac?, duioase, ramurile unui cire? tân?r ?i plin de via??. Cl?direa ad?poste?te Institutul de Filologie Român? „Al. Philippide“ ?i Institutul de Cercet?ri Economice ?i Sociale „Gh. Zane“, filiale ale Academiei Române, instalate aici din anul 1976. În afar? de locatari ?i câ?iva litera?i, filologi ?i economi?ti, pu?ini dintre trec?torii str?zii îi mai ?tiu rostul acestei case ?i se mai opresc în fa?a ei. Cândva, b?trâna zidire înconjurat? de acareturi gospod?re?ti avea balcon în care era o plac? cu cuvintele: „Lucrul ?i al meu repaus“, ce reprezenta crezul renumitului inginer, arhitect, profesor, poet, prozator, dramaturg, pictor ?i istoric Gheorghe Asachi, înfocatul c?rturar iluminist dinainte de Unire, iubitor al trecutului str?mo?esc ?i autor de ode, elegii, sonete, fabule, imnuri, medita?ii, satire, balade, legende, nuvele, inspira?ii teatrale ?i duioase tr?iri sentimentale.

 

Fiindc? în lumea anilor no?tri este prea pu?in cunoscut, mai ales de cei mai tineri, se cuvine o scurt? evocare a personalit??ii lui Gheorghe Asachi. S-a n?scut la Her?a-Dorohoi, în 1 martie 1788 (dup? unii, 1787), ca fiu al preotului Laz?r Asachi (c?lug?rit Leon, dup? decesul so?iei, prin 1821). Sârguinciosul cleric fiind numit capelan ?i preot al spitalului din Lemberg (azi, Lvov, Ucraina) în 1795, fiul Gheorghe a urmat colegiu de acolo, dup? care a urmat cursurile universitare de Filologie ?i Filosofie, ob?inând titlul de doctor în Filosofie ?i diploma de inginer în Construc?ii (1804), la doar 17-18 ani.

Tat?l s?u, datorit? preg?tirii sale spirituale multilaterale, fusese numit protopresbiter în Moldova, în 1803, de c?tre luminatul mitropolit Veniamin Costachi, al?turi de care avea s? slujeasc? la ridicarea ??rii îngenunchiate de st?pânirea str?in?. Ambii erau vajnici sus?in?tori ai limbii române îndep?rtat? din via?a public? sub domnia beilor trimi?i de Înalta Poart? (1711-1822). Mitropolitul îi d?duse ?i locuin?? în ograda Bisericii „Sfântul Neculai“, unde vie?uia cu so?ia Elena ?i copiii.

În virtutea acestei preg?tiri, venind la Ia?i (prin 1805, unde se mutaser? p?rin?ii), a început prin a proiecta casa monumental? a cucoanei Elencu Sturza P?stravanu, cunoscut apoi ca Jochei-Club, din uli?a L?pu?neanu (cl?dire demolat? apoi de „uraganul“ anilor 1960), cum singur m?rturise?te.

 

?tia 6 limbi str?ine

 

Dup? o vacan?? ie?ean? binemeritat?, fiul Gheorghe, împreun? cu fratele s?u Daniel, prin iulie 1805, au ajuns la Viena dup? vreo 20 de zile cu po?talioanele ?i harabalele. Au r?mas acolo vreo doi ani, efectuând studii de astronomie, matematic? ?i arta picturii. Au continuat la Roma, cu arheologie ?i limba italian? (1808-1812), vizitând vestigiile culturii romane ?i legendarele a?ez?ri Vene?ia, Padova, Floren?a, Bologna ?i începând a scrie versuri, fapt pentru care Societatea literar? din Roma l-a primit pe Gheorghe ca membru.

Cunosc?tor al câtorva limbi (român?, francez?, german?, polon?, rus?, italian?, greac?, latin? ?i englez?), înzestrat cu vaste cuno?tin?e enciclopedice ?i o preg?tire cultural-?tiin?ific? excep?ional?, ca nimeni altul din vremea sa, potrivit unui contemporan, de?i ar fi putut r?mâne în Italia, unde avea ?i o prieten? de suflet (tân?ra milanez? Bianca Milesi), tân?rul Asachi s-a întors în Moldova, la 30 august 1812, trezindu-se la Ia?i „str?in ?i f?r? vaz? în propria sa ?ar?“, cum avea s? remarce cu triste?e, dar f?r? s? r?mân? în expectativ?.

A ob?inut un post de „referendar“ (referent) la departamentul Treburilor de afar? (Externe) ?i a început neostenita sa lupt? pentru prop??irea Moldovei „prin ?coal?, limb? ?i cultur?“. Pe atunci, limba român? era vorbit? mai mult de „prostime“ (s?teni), înal?ii dreg?tori din preajma cârmuirii, socotind-o „limb? proast?“ ?i folosind-o pe cea greac? din sfera Cur?ii domne?ti.

 

Prima clas? de inginerie ?i primul spectacol de teatru în limba român?

 

La st?ruin?a lui Asachi ?i cu sprijinul virtuosului mitropolit Veniamin Costache, domnitorul Scarlat Callimachi semna anaforaua din 15 noiembrie 1813, pentru deschiderea unei clase de inginerie ?i hot?rnicie în limba român?, pe lâng? Academia Domneasc? cu limba de predare greac?, înfiin?at? în anul 1764 de domnitorul Grigore Ghica al III-lea, în ograda Mitropoliei.

Cum ?coala a început în ianuarie 1814 ?i lipsind cursurile române?ti, tân?rul profesor de doar de 25 ani Gheorghe Asachi le scria singur, predând algebra, geometria, trigonometria, geodezia, arhitectura, istoria artelor, mânuirea aparatelor aduse de la Paris ?i alte obiecte ale îndeletnicirii de inginer hotarnic, cu mare c?utare, pe atunci, pentru hot?rnicia mo?iilor boiere?ti în ve?nic? „mi?care“ de la un st?pân la altul.

De?i a intrat în conflict cu directorul Academiei, care nu vedea cu ochi buni activitatea clasei române?ti, socotind cei vreo 30 de cursan?i str?ini de canoanele ?colii, ?i l-a reclamat pe Asachi la Postelnicie, ajutat de mitropolit ?i de tân?rul boier cu educa?ie ra?ionalist? Mihalache Sturza (fiul marelui vistier Alecu Sturza), membru în Epitropia ?colilor, înfocatul profesor reu?ea s? duc? pân? la cap?t misiunea asumat?, în iunie 1818 încheindu-se cursurile cu o festivitate la care participa chiar înaltul chiriarh.

În aceea?i preocupare, pentru ridicarea limbii na?ionale, în a treia zi de Cr?ciun, la 27 decembrie 1816, organiza un prim spectacol de teatru în limba român? în salonul hatmanului Costache Ghica, jucându-se pastorala Mirtil ?i Hloe adaptat? dup? Florian ?i Ghessner. Actorii erau tineri, din elita vremii, Elena ?i Grigore Ghica (viitorul domnitor), nepo?ii gazdei, boieri din protipendada vremii ce vorbeau doar grece?te ori fran?uze?te. Cortina pictat? de Asachi reprezenta zeul Apolo întinzând mâna Moldovei spre a o ridica. La spectacol participa, emo?ionat, ?i mitropolitul, dând mare însemn?tate evenimentului.

Numit referendar al ?colilor ?i îns?rcinat în anul 1820 cu reorganizarea Seminarului din Socola, Gheorghe Asachi a plecat în Transilvania, la Bra?ov, Cluj, Blaj, de unde într-o ?edere de vreo ?ase luni a luat cuno?tin?? de înv???mântul „fra?ilor ardeleni“ ?i i-a adus la Ia?i pe profesorii Vasile Pop, Vasile Fabian, Ion Costea ?i al?ii.

 

Vremuri grele în timpul eteriei începute la Ia?i

 

Venind eteria, revolu?ia tinerilor greci pentru eliberarea Eladei de sub st?pânirea otoman?, sprijinit? de mitropolitul Veniamin, care a început la Ia?i în februarie 1821, Moldova a trecut prin ascu?i?ul s?biilor ienicerilor (iunie 1821-iunie1822), activit??ile ?colare încetând, ?i mul?i ie?eni refugiindu-se peste Prut, în Basarabia.

Ie?enii s-au întors acas? prin octombrie1822, când Înalta Poart? accepta numirea domnilor p?mânteni în locul celor din Fanar, pe tronul Moldovei fiind numit Ioan (Ioni??) Sandu Sturza (iulie 1822-1828), iar pe cel al ??rii Române?ti, Grigore Ghica.

De bucurie, tân?rul poet Asachi scria poezia „La restatornicirea domniilor p?mântene“ ?i accepta numirea ca agent diplomatic la Viena (noiembrie 1822), unde r?mânea 5 ani st?ruind pentru libertatea Moldovei.

Se c?s?torea prin 1826 cu Eleonora Teyber, numit? apoi Elena, fiica compozitorului vienez Franz Teyber, cu profund? educa?ie muzical? ?i care mai fusese c?s?torit? cu un principe Moruzi cu care avea trei copii. Om de mare bun?tate, Asachi a înfiat copiii Elenei, între ei fiind ?i Ermiona (1821-1900), viitoarea scriitoare Hermiona Asachi ?i so?ie a poetului francez Edgar Quinet.

Întors la Ia?i, Asachi a locuit la ?coala Domneasc? de la Trei Ierarhi unde, incendiul din 19 iulie 1827 i-a decimat bog??ia: biblioteca ?i manuscrisele. I-a adus o oarecare consolare domnitorul Ioni?? Sturza, prin septembrie 1827, ridicându-l, din comis, vel ag?. La propunerea sa, domnitorul aproba redeschiderea ?colii normale ?i gimnaziale în limba român?, la Trei Ierahi, de care se ocupa însu?i Asachi, închinând evenimentului versurile „La restaurarea ?coalelor na?ionale în Moldova, la 1828“.

Dorind dezvoltarea spiritului civic ?i formarea unei opinii publice în Moldova, în februarie 1829, Asachi s-a adresat consulului L. I. Minciaki, generalul trupelor ruse intrate în principate (din aprile 1828, ca urmare r?zboiului ruso-turc), cerând aprobarea edit?rii gazetei „Albina româneasc?“. Primind-o, în 7 aprilie 1829, odat? cu sfaturile ca publica?ia s? aib? respect pentru „religie, legi, guvern, moral? ?i decen??“, dup? câteva numere de prob?, la 1 iunie 1829 ap?rea primul ziar din Moldova. La fel procedase ?i mai tân?rul s?u contemporan din Bucure?ti, Ion Heliade R?dulescu (1802-1872), care edita „Curierul românesc“ înc? din 8 aprilie 1829.

 

A participat la redactarea Regulamentului Organic comun al celor dou? principate

Numit secretar al comisiei moldovene (1829) pentru redactarea Regulamentului Organic – prima legiuire comun? a celor dou? Principate – Asachi plec? la Bucure?ti, împreun? cu vornicul Mihalache Sturza, vornicul Costache Conachi, vistierul G. Catargi ?i vornicul Iordache Cantacuzino Pa?canu. Acolo aveau s? lucreze cu delega?ii Munteniei: vornicii ?tefan B?l?ceanu, Grigore B?leanu, George Filipescu, Alexandru Vilara, secretarul ?tirbei, pre?edintele comisiei comune fiind consulul Minciaki, iar comandantul armatei, generalul Kiseleff ( Eugen Lovinescu : „Gh. Asachi“).

În mai 1830, Gheorghe Asachi, Mihalache Sturza ?i Alexandru Vilara (din partea Munteniei) mergeau la Petersburg pentru a primi aprobarea ?arului pentru Regulamentul ce avea s? intre în func?ie de la 1 ianuarie 1832.

În anul 1834 tr?ia numirea vistierului Mihalache Sturza (1794-1884) ca domn al Moldovei (1834-1849), pe care îl saluta la sosire ?i-i r?mânea sfetnic credincios, organizând ?coli în toate ?inuturile ??rii, întocmind manuale ?i preg?tind profesori. La propunerea sa, se organiza ?i deschidea Academia Mih?ilean? (institu?ie de înv???mânt superior cu caracter universitar) la 16 iunie 1835, apoi ?coala de Arte si Meserii (prima din ??rile române?ti) „pentru preg?tirea industrioas?“ a tineretului, cum avea s? spun? în cuvântul de deschidere, din 20 iulie 1841, apoi ?coala Central? pentru preg?tirea fetelor s?rmane. Pe acela?i drum mergea ?i Gheorghe Laz?r la Bucure?ti.

Cu sprijinul s?u, lua fiin?? Conservatorul ?i Teatrul deschis de fra?ii Fouraux la 4 decembrie 1832, în casele Talpan din uli?a Golia, mutat la 22 decembrie 1846 pe Copou, în elegantul sediu al palatului fostului domnitor Ioni?? Sturza, mo?tenit de urma?ul Mihalache Sturza.

Dorind promovarea industriei pe meleagurile Moldovei, în prim?vara anului 1841, punea în lucru fabrica de hârtie de la Petrodava, lâng? Piatra Neam?, care producea hârtie pentru împachetat ?i pentru scris. Alt „fabricant“ pornea în P?curari produc?ia de unelte.

Ap?r?tor al lui Mihalache Sturza în fa?a pa?opti?tilor

 

Venind anul 1848 cu mi?carea revolu?ionar? ?i vânturile de înnoire, libertate ?i egalitate ce cutreierau Europa, de?i c?rturarul Gheorghe Asachi le crease condi?ii de îndeplinire, prin publica?iile tip?rite de „Institutul Albinei“, dânsul r?mânea deoparte. Mi?carea pornise împotriva orânduielilor domnitorului Mihalache Sturza, socotit de tinerii revolu?ionari (unii cu studii pariziene) „autocrat, dictator, tiran, avar, hr?p?re?, dornic de înavu?ire ?i du?man al înnoirii ??rii“, afirma?ii cu care Asachi nu era de acord. A?a cum m?rturisea, dânsul nu putea du?m?ni ?i jigni omul care, de?i avea ?i p?cate, sus?inuse ?coala de inginerie în limba român?, rena?terea ?colilor na?ionale, înfiin?area altora noi, cât ?i a Academiei, ca ?i înfiin?area Teatrului, a Conservatorului ?i br?zdase ?ara cu vestitele ?osele pietruite ?i umbrite de stejari (vreo 250 km).

Tot el eliberase din robie ?iganii statului ?i m?n?stire?ti ?i pornise modernizarea Ia?ilorm, impunând zidirea cl?dirilor, mai ales a celor negustore?ti, cu bol?i din piatr?, în locul tavanelor din lemn ce se aprindeau u?or provocând pojaruri, pe unele din Uli?a Mare demolându-le într-o zi cu podarii ?i armata.

Cât despre dorin?a pentru bani, „i-au trebuit, mul?i, mul?i, pentru a pl?ti haraciul Înaltei Por?i ?i fel de fel de pe?che?uri ?i daruri spre a aduce ??rii pace vreo 15 ani – ca nici un alt domnitor din vremea lui – ?i a ?ine departe de grani?e cele trei imperii ce se înfruntau pe p?mântul Moldovei, râvnindu-i bog??iile“.

Despre restul acuza?iilor, socotea c? omul e supus gre?elilor, iar „dez??rarea“ tinerilor „butu?nici“, de?i dureroas?, fusese „fortuit?“ pentru a sc?pa ?ara de n?vala o?tilor vecinilor „gata s? potoleasc? r?zmeri?a“. Cum avea s? se ?i întâmple mai târziu, „maurul î?i f?cuse datoria ?i trebuia s? plece“. A?a cereau vremurile.

În?elegând dorin?ele tineretului ?i noile idealuri, la 20 august 1849, venerabilul profesor depunea demisia din func?ia de referendar sau epitrop al ?colilor din Moldova pe care domnitorul Grigore Alexandru Ghica o aproba, recunoscând „vajnicile sale slujbe f?cute statului“ ?i h?r?zindu-i o pensie, de la 1 ianuarie 1850. Modest, b?trânul p?r?sea toate atribu?iile publice, dedicându-se literaturii, tipografiei ?i trecutului str?mo?esc reînviat prin slove, litografii ?i tablouri.

 

Asachi odihne?te în cripta statuii sale, în centrul Ia?ului

 

Pentru a fi în pas cu primenelile vremii, de la 9 ianuarie 1850, gazeta „Albina româneasca“ lua numele „Gazeta de Moldavia“ ?i apoi „Patria“. Atunci când era chemat, r?spundea cu bun?voin??, participând la diferire comisii culturale sau ?colare. Recunoscându-i-se meritele excep?ionale, în septembrie 1868 i se vota o recompens? na?ional? de care avea s? beneficieze pu?in? vreme c?ci, la 12 noiembrie 1869, octogenarul Gheorghe Asachi trecea în lumea umbrelor. A fost urmat în 1877 de so?ia Elena Asachi, valoroas? muzician?, pianist? ?i compozitoare.

Peste vreo zece ani locuitorii ora?ului c?ruia îi inchinase via?a ini?iau statuia din marmur? realizat? de sculptorul Ion Georgescu ?i dezvelit? la 14 octombrie 1890, în cripta c?ruia se aduceau ?i osemintele c?rturarului de la Biserica „40 de sfin?i“, unde fusese înhumat, cât ?i ale so?iei de la Eternitate. O scurt? inscrip?ie gl?suia pentru ve?nicie: „Primului înv???tor, Gheorghe Asachi, ?coalele române?ti recunosc?toare“. Statuia se afl? acum în fa?a ?colii „Gheorghe Asachi“ de lâng? M?n?stirea „Trei Ierarhi“.

 

Povestea casei lui Asachi din Dealul Copoului

 

R?mas f?r? locuin?? la incendiul din iulie 1827, ca mul?i al?i locuitori din dricul (centrul) târgului de odinioar?, ce se retr?geau la cramele de pe dealul Copoului, Gh Asachi î?i c?uta ?i el un ad?post cump?rând prin 1833 vreun hectar de p?mânt, pe atunci în plin câmp, de la boierul Lupu Bal?. Acolo a construit casa înc?p?toare pentru familie ?i tipografia „Albinei Române?ti“ adus? din ora? (1834) în marea odaie de jos. Casa era acoperit? cu ?indril? ?i avea pivni??, ?apte od?i la etaj ?i cinci jos, un gherghir, buc?t?rie, o scar? lung? de urcare la etaj din hol, iar în curte felurite acareturi, grajd, ?ur?, pivni?? ?i fântân?. Aici urmau a se tip?ri istoricile publica?ii „Albina româneasc?“, „Al?uta româneasc?“, „Gazeta de Moldavia“, „Foaia s?teasc?“, „Icoana lumii“, „Calendarul pentru români“, „Almanah pentru înv???tur?“ ?i sumedenie de c?r?i ce purtau emblema „Institutul Albinei“ ?i slujeau cultura na?ional?. Tipografia func?ionase la Trei Ierahi ?i în casele lui Iordache Dr?ghici ce se aflau în perimetrul de azi al Cercului Militar , cum spune cercet?torul Mircea Ciubotaru în bogatul articol „Asachi necunoscut“ din „Convorbiri literare virtuale“.

„Casa ?coalelor“ – cum îi spuneau adesea b?trânii romantici – era construit? în stilul clasic al vremii (1834), ca ?i palatul lui Iordache Roznovanu (1832) folosit în zilele noastre de Prim?rie ?i al domnitorului Mihalache Sturza (1835) din Strada Lozonschi, unde-i acum Facultatea de Teologie.

Mereu în lips? de bani pentru între?inerea familiei, instruirea copiilor ?i îndeletnicirile sale culturale p?guboase, uneori, î?i vedea casa scoas? la mezat, ca în 1862, pentru a se pl?ti datoria angajat? la c?s?toria Hermionei cu Edgar Quinet. Dup? decesul s?u, cl?direa o mo?tenea feciorul, locotenent-colonelul Alexandru (Alecu) Asachi, care, prin 1875, o l?sa fiului s?u Gh. Asachi, profesor la facultatea de Medicin? din Bucure?ti, de la care ajungea, prin 1880, la creditoarea Malvina Czapkay pentru o datorie din 1868.

Lipsind locatarii din familie, între octombrie 1877 ?i aprilie 1878, casa a fost închiriat? unui spital rusesc, apoi pensionului Eugéniei Fajard (1879), iar prin 1890 pensionului Anna Grandjean. Din anul 1893 trecea la Principesa Maria care o cump?rase de la Malvina Czapkai cu vreo 52.000 lei din banii primi?i cadou de la un comitet de ie?ence (în frunte cu Eufrosina Lasc?r Catargi), la c?s?toria cu principele Ferdinand. Noua proprietar? o destina ?colii de gospod?rie casnic? pentru fete „Principesa Maria“, în timpul primului r?zboi ad?postind orfelinatul „Regina Maria“ aflat în atribu?iile Societ??ii „Ocrotirea orfanilor de r?zboi“, condus? de Olga Sturza. O administra apoi ?coala „Reuniunea Femeilor Române“ pân? în anul 1937 când se preda Institutului de Asisten?? Social? „Regina Maria“ de pe lâng? Epitropia Spitalului Sf. Spiridon.

Cu acest prilej, cl?direa a fost reparat? desfiin?ându-se balconul de la strada Codrescu ?i zidindu-se intrarea principal? de sub el.

În anii ultimului r?zboi aici ?i-a g?sit ad?post Spitalul militar al aviatorilor, dup? 1948, Corpul 4 de armat?, iar din anul 1976 institutele Academiei, acum, istorica zidire aflându-se în eviden?a Casei Regale.

 



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X